Live

Foto Pompierii români, lăudați în presa din Grecia: Sunt de pe altă planetă. Folosesc drone, sunt organizați și au reflexe uimitoare

Data actualizării: Data publicării:
Pompierii români se luptă cu incendiile de pe insula Evia. Foto: IGSU

Presa din Grecia laudă intervenția pompierilor români, care ajută la stingerea incendiilor care au cuprins țara. De câteva zile, detașamentul de pompieri se luptă cu focul de pe insula Evia. Modul de acțiune al acestora a adus numai cuvinte de laudă, atât din parte presei elene, dar și a populației din zonă.

„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un centru independent cu servicii de logistică. Apoi au procedat la cartografierea drumurilor forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație. În același timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă și cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, au folosit drumuri secundare, unde nu existau mașini, pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate”, scrie publicația fimes.gr.

Citește și Premierul grec mulțumește celor 22 de țări care ajută la stingerea incendiilor, printre care este și România

Și alte ziare și publicații online au vorbit despre implicarea pompierilor români în stingerea incendiilor din Grecia.

„Înregistrările video cu pompierii din România care se află în Grecia pentru a acţiona împotriva incendiilor fac turul internetului. România, cu 112 pompieri și 23 de vehicule, a răspuns la cererea de ajutor transmisă de guvernul grec prin Mecanismul european de protecție civilă”, notează Athens Voice, citată de Rador.

„Contribuția României este cu adevărat mare și produce senzaţie, deoarece este o țară care nu aparține cercului tradițional de aliați ai Greciei, iar Kyriakos Mitsotakis nu s-a întâlnit niciodată cu omologul său român, Florin Cîţu”, scrie și publicația grecească Crisis Monitor.

112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă) participă la misiunea din Grecia. 

Potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a IGSU, luni, pompierii români acționează pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari de pe insula Evia. 

„Un rol important în misiunea desfășurată este constituit de supravegherea și monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor”, se arată în mesajul popmpierilor români.

Vezi și VIDEO. Imagini apocaliptice surprinse de pasagerul unui feribot în insula Evia. „Ce mai poate arde?”

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Se anunță greve care vor da peste cap transportul public

Flacăra olimpică a fost aprinsă la Olympia (Grecia), cu 101 zile înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Partenerii noștri