Live

Reacția NATO după summitul istoric al celor două Corei

Data publicării:

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a salutat întâlnirea „încurajatoare" între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, subliniind totodată că mai sunt încă multe lucruri de făcut, informează AFP, citată de Agerpres.



„Este un prim pas. El este încurajator, însă trebuie înţeles că urmează încă o muncă foarte dificilă", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, în timpul unei reuniuni a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre.

„Cel mai important lucru este astăzi de a ne exprima bucuria pentru faptul că ei (liderii celor două Corei) s-au întâlnit şi chiar dacă mai e încă un drum lung de parcurs înainte de a ajunge la o soluţie completă pentru criza (coreeană) şi pentru problemele pe care le vedem în Peninsula Coreeană, cred că aceasta este o etapă foarte importantă", a comentat Stoltenberg.

Liderii celor două Corei s-au întâlnit vineri în cadrul unui summit istoric după o strângere de mână simbolică pe linia de demarcaţie ce divizează peninsula.

Din partea UE, preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, a făcut o paralelă între situaţia din peninsula coreeană şi cea din Balcani, unde el a efectuat un turneu.

El a estimat într-o postare pe contul său de Twitter că evoluţiile din aceste regiuni arată că „imposibilul poate deveni posibil şi că acest lucru depinde în totalitate de voinţa şi curajul oamenilor".

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Politico: Cum poate UE să oprească flota fantomă a Rusiei, care amenință acum Suedia

Guvernul ucrainean s-a răzgândit și nu-i va mai obliga pe bărbații capabili să lupte în război să se întoarcă din țările unde au fugit

Zelenski: Ucraina va deveni membră NATO doar după ce câștigă războiul

Estonia acuză Rusia că îi încalcă spațiul aerian prin interferenţe GPS. O companie aeriană și-a anulat zborurile către estul Estoniei

Partenerii noștri