Live

Regimul Erdogan a ordonat arestarea a 228 de persoane pentru legături cu rețeaua Gulen, la 4 ani de la tentativa de lovitură de stat

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Procurorii turci care efectuează o anchetă la Ministerul Justiţiei şi în interiorul armatei au ordonat marţi arestarea a 228 de persoane suspectate de legături cu reţeaua Gulen, despre care Ankara susţine că s-a aflat în spatele tentativei de puci din iulie 2016, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

În urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016 în care au murit aproximativ 250 de oameni, autorităţile turce au declanşat o campanie contra presupuşilor susţinători ai clericului musulman Fethullah Gulen, care trăieşte într-un exil autoimpus în SUA.

În cea mai recentă etapă a acestei campanii, procurorii au dispus arestarea unui număr de 157 de persoane, printre care 101 de ofiţeri activi, în cadrul unei anchete efectuate în rândul forţelor armate turce. Operaţiunea a vizat iniţial provincia Izmir, din vestul ţării, iar ulterior s-a extins în alte 43 de provincii.

Separat, la Ankara au fost arestate 71 de persoane, dintre care 33 lucrau în Ministerul Justiţiei.

De la tentativa de puci din 2016, aproximativ 80.000 de oameni au fost întemniţaţi în Turcia în aşteptarea procesului, iar aproximativ 150.000 de funcţionari publici, militari şi alţi lucrători din sistemul administrativ au fost destituiţi sau suspendaţi din funcţii.

Aliaţii occidentali ai Turciei şi organizaţiile pentru drepturile omului au criticat amploarea acestei campanii lansate de autorităţile turce, în timp ce Ankara a susţinut că măsurile respective sunt un răspuns necesar la ameninţările pentru securitatea ţării.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan nu se mai întâlnește cu Biden pe 9 mai. Președintele turc și-a amânat vizita la Casa Albă

Vicepreședintele Turciei a venit în vizită oficială în România și s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu

Erdogan acuză Occidentul că închide ochii la suferinţele civililor din Fâşia Gaza

Erdogan s-a întâlnit cu șeful politic al Hamas, la Istanbul: „Palestinienii trebuie să se unească”

Partenerii noștri