Live

„Regina gunoaielor”: O fostă stripteuză a fost arestată pentru una dintre cele mai mari infracțiuni împotriva mediului comise în Suedia

Data actualizării: Data publicării:
Compania condusă de Nilsson și soțul ei este acuzată că a aruncat și îngropat în mod ilegal zeci de mii de tone de gunoaie în Suedia. Capturi foto: Twitter / Facebook

Unsprezece persoane, printre care se numără și antreprenoarea Bella Nilsson, autointitulată „regina gunoaielor”, au fost arestate pentru ceea ce ar putea fi cea mai gravă infracțiune împotriva mediului comisă în Suedia în ultima jumătate de secol, potrivit The Guardian.

NMT Think Pink – o companie de gestionare a deșeurilor care până acum fusese foarte apreciată, cunoscută pentru sacii săi de gunoi de culoare roz – este acuzată că a îngropat și aruncat în mod ilegal zeci de mii de tone de gunoaie în 21 de locuri din 15 municipalități din Suedia. Procurorii descriu faptele companiei drept o „infracțiune foarte gravă”.

Anchetatorii au descoperit niveluri dăunătoare de arsenic, dioxine, plumb, zinc, cupru și produse din petrol. Acum trei ani, unele zone din Stockholm au fost învăluite în fum din cauza unui incendiu declanșat într-o groapă de gunoi folosită de companie și abandonată.

În centrul anchetei se află antreprenoarea de succes Bella Nilsson, care s-a autointitulat „regina gunoaielor” și care între timp și-a schimbat numele în Fariba Vancor, și fostul ei soț, Thomas Nilsson.

Groapa de gunoi gestionată de compania lui Nilssen care a fost abandonată. Captură foto: Twitter

Cei doi împreună cu angajații lor sunt acuzați că au gestionat în mod ilegal o cantitate mult mai mare de gunoaie decât le era permis, că ar fi provocat mai multe incendii și că i-au expus pe locuitorii din Suedia la deșeuri toxice. Toți cei unsprezece neagă acuzațiile.

Aceștia sunt acuzați, printre altele, că au depozitat gunoaie „în diferite proprietăți din Suedia nesortate, zdrobite, măcinate și/sau fără măsuri de protecție adecvate” și că le-au folosit ca material de umplutură sau le-au înfășurat în baloturi pe care le-au abandonat.

Bella Nilsson s-a născut în Iran de unde a emigrat la 16 ani, lucrând mai apoi în Suedia ca stripteuză și manager de club erotic, potrivit tv4.se, un site de știri din Suedia.

Procurorul principal Anders Gustafsson a spus că investigația preliminară, care are 45.000 de pagini, „este cea mai mare infracțiune de mediu din Suedia din punct de vedere al amplorii și al organizării”.

Procesul ar putea dura mai multe săptămâni și va implica aproximativ 150 de martori.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suedia este deschisă desfășurării de arme nucleare pe teritoriul său

Scandal politic uriaș la Eurovision, înainte de finală. Reprezentanta Israelului a fost huiduită iar Olanda a fost exclusă

Proteste la Malmo, înainte de a doua semifinală Eurovision 2024. Greta Thunberg s-a alăturat miilor de demonstranți pro-palestinieni

Eurovision 2024: Israelul și-a sfătuit cetățenii să nu meargă în Malmo. Publicul nu va putea să fluture steaguri palestiniene

Partenerii noștri