Live

Reţeaua Parler caută web hosting, după ce a fost blocată de Apple, Google şi Amazon

Data actualizării: Data publicării:
Rețeaua Parler. Foto: Profimedia Images

Reţeaua de socializare conservatoare Parler, preferată de simpatizanţii preşedintelui Donald Trump, nu mai era luni accesibilă, după ce compania Amazon i-a tăiat accesul la servere întrucât ''a observat recent o creştere persistentă a conţinuturilor violente'', relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres. Anterior şi Apple şi Google au retras de pe platformele lor aplicaţia Parler, invocând ''ameninţări cu violenţe'' şi ''activităţi ilegale'', în contextul incidentelor de miercurea trecută, când simpatizanţii lui Trump au pătruns în clădirea Congresului.

Cofondatorul Parler, John Matze, a declarat duminică postului Fox News că repunerea aplicaţiei în funcţiune ar putea dura şi a acuzat marile companii de internet că duc un ''război împotriva libertăţii de exprimare''.

''Toţi partenerii noştri, cei care gestionează textele, mesajele, avocaţii noştri, ne-au lăsat baltă în aceeaşi zi'', a deplâns acesta. ''Vom face tot ce putem pentru a reveni online cât mai repede posibil, dar toţi furnizorii pe care-i contactăm ne spun că nu vor să lucreze cu noi dacă Apple sau Google nu sunt de acord'' şi este greu de găsit ''300 până la 500 de servere informatice în 24 de ore'', a explicat acesta.

Oprirea reţelei de socializare Parler îl privează pe preşedintele Donald Trump de încă un canal de comunicare, după ce Twitter şi Facebook i-au închis conturile pe durată nedeterminată. Singurele sale modalităţi de a se adresa simpatizanţilor săi rămân acum unele posturi TV mai prietenoase, respectiv Fox News, OAN şi Newsmax, reţele sociale mai puţin cunoscute, precum Gab sau MeWe, platforme video ca Rumble şi DLive sau website-uri de ştiri alternative celor din media mainstream, precum American Media Periscope.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump compară guvernul lui Biden cu Gestapo-ul nazist: „Ei bine, acum trebuie să scoatem mănuşile”

De Niro îl atacă din nou pe Trump: „E un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi dacă va ajunge iar preşedinte”

Biden îl ironizează pe Trump pentru datoriile adunate în urma proceselor: „Îmi pare rău, Don, nu te pot ajuta”

„Vor distruge ţara. Nu avem de ales”. Trump amenință că va face cea mai mare deportare de migranți dacă va câștiga alegerile 

Partenerii noștri