Live

Rusia apreciază răspunsul Indiei la criza din Ucraina, transmite Lavrov, la o zi după vizita oficialilor americani la New Delhi

Data actualizării: Data publicării:
Misiunea lui Lavrov de a obține sprijinul unei țări pe care Moscova o consideră de mult timp a fi o „țară prietenă” vine la o zi după ce înalți oficiali americani și britanici au purtat discuții la New Delhi pentru a încerca să convingă guvernul indian să nu submineze sancțiunile occidentale împotriva Rusiei. Foto: Profimedia Images

Ministrul de externe al Rusiei a spus că apreciază felul în care India a răspuns față de criza din Ucraina, informează Reuters. Serghei Lavrov se află într-o vizită oficială în India unde, la câteva zile după ce a vizitat Beijingul, încearcă să obțină sprijinul celor două mari puteri asiatice în timp ce sancțiunile occidentale limitează tot mai mult opțiunile Moscovei de a-și menține economia pe linia de plutire.

„Apreciem faptul că India a abordat această situație în ansamblul faptelor și nu doar într-un mod unilateral”, a spus Lavrov în primele sale declarații după ce a ajuns în India, în cadrul întâlnirii cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar.

„Continuăm să implementăm proiecte în domeniul energiei, științei și tehnologiei, spațiului cosmic, industriei farmaceutice”, a declarat Lavrov.

SUA și Marea Britanie încearcă să convingă India să nu-i permită Rusiei să evite sancțiunile

Misiunea lui Lavrov de a obține sprijinul unei țări pe care Moscova o consideră de mult timp a fi o „țară prietenă” vine la o zi după ce înalți oficiali americani și britanici au purtat discuții la New Delhi pentru a încerca să convingă guvernul indian să nu submineze sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.

Un consilier american din domeniul economic a spus că SUA nu va stabili nicio „linie roșie” pentru India cu privire la importurile de energie din Rusia, dar că ar vrea să nu apară o „accelerare rapidă” a tranzacțiilor dintre cele două țări.

De când a izbucnit războiul, India a cumpărat milioane de barili de țiței de la ruși la preț redus. Foto: Profimedia Images

De când a izbucnit războiul, India a cumpărat milioane de barili de țiței de la ruși la preț redus și a explicat că tranzacția este în beneficiul cetățenilor săi. De asemenea, India a amintit că țările europene au procedat în același mod.

În afară de petrol, India a decis să cumpere și ulei de floarea soarelui din Rusia la un preț care a atins niveluri record după ce aprovizionarea din Ucraina a încetat din cauza războiului.

India nu își permite să își strice relația cu Rusia

Analiștii din domeniul apărării spun că New Delhi nu își permite să strice relațiile cu Rusia, cel mai important furnizor de armament al Indiei. Lavrov ar urma să poarte discuții și cu prim-ministrul indian Narendra Modi înainte de încheierea vizitei oficiale.

Oficialii ruși și cei indieni ar urma să discute și implementarea unui mecanism de plată care să ocolească tranzacțiile în dolari care au devenit tot mai greu de pus în practică de Rusia după impunerea sancțiunilor, scrie Reuters.

„Nu ne-ar plăcea să vedem mecanisme concepute să sprijine rubla sau să submineze sistemul financiar bazat pe dolari sau să ocolească sancțiunile noastre economice”, a spus consilierul american.

Citește și: Aflat în China, Serghei Lavrov anunță „o nouă ordine mondială”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA acuză Rusia pentru atacurile cibernetice în Europa: Condamnăm cu fermitate acțiunile serviciului rus de informații

Geoană, despre situația din Ucraina: „Nu va fi Al Treilea Război Mondial, dar ne îndreptăm către un război prelungit”

Geoană e convins că Rusia se va amesteca în alegerile din țara noastră: „România e o țară pivot pentru NATO și rușii știu asta”

Rusia amenință Occidentul după ce Marea Britanie a dat undă verde Ucrainei să atace teritoriul rus. „E o escaladare directă”

Partenerii noștri