Live

Rusia ar putea ataca NATO în 3-5 ani, avertizează ministrul danez al Apărării. „Există motive să fim cu adevărat îngrijoraţi”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen. Foto: Profimedia

Danemarca ar trebui să îşi accelereze investiţiile militare după ce noi informaţii indică faptul că Rusia se reînarmează mai repede decât era de aşteptat şi că ar putea ataca o ţară NATO în termen de trei până la cinci ani, a declarat vineri ministrul danez al apărării, potrivit Reuters.

„Capacitatea Rusiei de a produce echipamente militare a crescut enorm”, a declarat ministrul apărării, Troels Lund Poulsen, pentru cotidianul Jyllands-Posten, potrivit News.ro. 

„Nu poate fi exclus ca, într-o perioadă de trei până la cinci ani, Rusia să testeze articolul 5 şi solidaritatea NATO. Aceasta nu a fost evaluarea NATO în 2023. Acestea sunt informaţii noi care ies acum la iveală”, a spus el.

Poulsen a declarat că nu există o ameninţare directă împotriva Danemarcei, dar alianţa s-ar putea confrunta cu atacuri hibride în eforturile de destabilizare a unei ţări membre. „Rusia are potenţial voinţa de a face acest lucru. Acum pot avea şi abilitatea de a avea o capacitate militară mai devreme decât ne aşteptam. Există motive să fim cu adevărat îngrijoraţi”, a spus el.

Schimbarea evaluării ameninţării la Copenhaga vine după ce şi alte ţări europene din NATO au făcut avertismente similare în ultimele săptămâni.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat în ianuarie că alianţa ar trebui să se pregătească pentru un atac rusesc asupra unei ţări NATO în termen de cinci până la opt ani.

Citește și: BILD: Rusia ar putea ataca Europa iarna viitoare. Printre țintele lui Putin se numără și România

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suedia este deschisă desfășurării de arme nucleare pe teritoriul său

Ministrul britanic al Apărării îl consideră pe Belousov o „altă marionetă a lui Putin”

ISW: Putin vrea ca prin numirea lui Belousov la Apărare să se pregătească pentru un război prelungit în Ucraina și un conflict cu NATO

Marcel Ciolacu este convins că Mircea Geoană va candida la președinție. „Am crezut că domnul Geoană se ocupă cu războaiele”

Partenerii noștri