Live

Rusia se retrage și din tratatul privind armele convenţionale în Europa, care stabilește plafoane de înarmare pentru țările membre

Data publicării:
Tancuri rusești iau parte la pregătiri pentru parada anuală de Ziua Victoriei care are loc la Moscova Foto: Profimedia

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a denunţat marţi Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), a cărui aplicare fusese deja suspendată de Rusia în 2007. Tratatul fusese semnat la începutul anilor '90, cu scopul de a preveni ca alianţele militare rivale din timpul Războiului Rece - NATO şi Pactul de la Varşovia - să poată acumula forţe convenţionale suficiente pentru lansarea unei ofensive.

Proiectul de lege care denunţă participarea Rusiei la acest tratat a fost trimis preşedintelui Vladimir Putin pentru promulgare.

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, desemnat de Putin responsabil cu procesul retragerii Rusiei din tratatul CFE, a spus în faţa Dumei de Stat că „va fi nevoie de circa şase luni pentru ieşirea completă a Rusiei din acest tratat”, care „în condiţiile actuale a devenit total un vestigiu al trecutului”.

„Vom transmite în mod public ţărilor NATO şi comunităţii internaţionale că tocmai Occidentul, prin acţiunile sale distructive, a făcut în aşa fel încât rămânerea noastră în tratat să fie pentru noi imposibilă”, a justificat oficialul rus, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), semnat în 1990 şi actualizat în 1999, a fost considerat la semnarea lui piatra unghiulară a arhitecturii de securitate în Europa, întrucât elimina avantajul cantitativ şi numeric pe care Uniunea Sovietică îl deţinea în privinţa armelor convenţionale. Tratatul stabileşte pentru fiecare ţară în parte plafoane cu numărul de tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie grea, avioane de luptă şi elicoptere de atac pe care ţările NATO şi cele ale Pactului de la Varşovia (care formal încă exista la momentul semnării tratatului) le pot desfăşura între Atlantic şi Munţii Ural.

După mai mulţi ani de dezacorduri între Rusia şi NATO, Moscova a suspendat în 2007 implementarea obligaţiilor ce-i reveneau în cadrul tratatului CFE, invocând atunci planurile SUA de a desfăşura elemente ale scutului antirachetă în Polonia şi România, acţiune considerată de Rusia o ameninţare directă la adresa securităţii sale.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General american: Rusia nu are forțe suficiente pentru o străpungere majoră în Ucraina

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

Grecia vrea ca Europa să-și înființeze propriul sistem de apărare antiaeriană: „Ar funcționa ca Iron Dome din Israel”

Primul politician transgender din Rusia a anunțat că revine la genul său inițial: „Am realizat că sunt bărbat în postul mare”

Partenerii noștri