Live

Video Rușii acuză Ucraina că a atacat cu rachete orașul rus Belgorod

Data publicării:
Rușii susțin că Ucraina a atacat o zonă rezidențială din Belgorod cu rachete. Foto: Captură Twitter.

Rușii acuză Ucraina că a atacat cu rachete orașul de graniță Belgorod, într-un bombardament în care au murit trei oameni și zeci de clădiri rezidențiale au fost avariate, relatează Reuters.

Cel puțin 11 blocuri de apartamente și 39 de case au fost avariate, iar cinci au fost distruse complet, afirmă guvernatorul rus Viaceslav Gladkov, într-o postare pe Telegram.

„Vreau să subliniez că atacul cu rachete a fost plănuit intenționat și că a fost lansat spre populația civilă a orașelor rusești”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării, Igor Konașenkov.

El a spus că sistemele de apărare aeriană rusești au distus trei rachete Tocika-U, însă că fragmente ale acestora au căzut peste clădirile rezidențiale. El a mai spus și că forțele rusești au distrus drone ucrainene încărcate cu explozibili care se apropiau de Kursk, un alt oraș din sudul Rusiei, aproape de granița ucraineană.

Susținerile rușilor nu au putut fi confirmate independent.

De când Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, au existat numeroase relatări despre atacuri asupra Belgorodului și altor regiuni de la granița cu Ucraina, iar Rusia acuză țara vecină că lansează atacuri cu rachete.

Ucraina nu își recunoaște responsabilitatea pentru aceste incidente la depozite de armament și alte locuri însă spune că Rusia este lovită de „retribuție karmică” pentru crimele comise în războiul pornit împotriva sa.

Belgorod este un oraș de 400.000 de locuitori la aproximativ 40 de kilometri nord de granița cu Ucraina. Guverantorul regional Gladkov susține că cel puțin patru oameni au fost răniți, iar doi sunt spitalizați după acest incident.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA îşi îndeamnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. România, printre țările care dețin astfel de sisteme

Ucraina nu vrea să-i aducă forțat în țară pe bărbații care au fugit de război în străinătate, deși suferă de o lipsă de soldați

Rusia susține că a doborât șase rachete americane de tip ATACMS. Ar fi fost interceptate deasupra Crimeei ocupate

Dilema lui Putin: unde să își concentreze viitoarea ofensivă în Ucraina. ISW: „Comandamentul rus are de făcut o alegere”

Partenerii noștri