Live

Şeful diplomaţiei austriece cere ca livrările de gaz rusesc să fie excluse de la sancţiunile împotriva Moscovei

Data publicării:
Conductă de gaze naturale. Foto: Profimedia Images

Livrările de gaz rusesc nu ar trebui supuse sancţiunilor Uniunii Europene în criza privind Ucraina, consideră ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg.

Gazoductul Nord Stream 2 din Marea Baltică ar trebui de asemenea exclus, a subliniat politicianul conservator în ediţia de duminică a ziarului Die Presse, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Schallenberg a precizat pentru cotidianul austriac că Nord Stream 2 nu este încă funcţional, prin urmare acest gazoduct nu ar putea fi folosit ca ameninţare.

„Noi, în Europa, suntem într-o anume măsură dependenţi de energia din Rusia”, a spus şeful diplomaţiei austriece.

„Nu vom putea să schimbăm acest lucru peste noapte, dacă vrem căldură şi electricitate”, a adăugat el.

Ministrul a subliniat totuşi că se lucrează intens la pregătirea de sancţiuni economice şi financiare ale Uniunii Europene în cazul unei invazii a Rusiei în Ucraina.

„Va exista un răspuns clar, fără echivoc şi rapid în cazul unei escaladări”, a spus Schallenberg, care nu a exclus o suspendare a Rusiei din sistemul bancar de plăţi SWIFT.

Austria încearcă în mod tradiţional să aibă relaţii bune cu Rusia. Unul dintre motivele principale îl reprezintă energia, în contextul în care compania austriacă de petrol şi gaze OMV este unul dintre investitorii de la Nord Stream 2.

Un important centru de gaze naturale care distribuie gaz rusesc către ţările europene este de asemenea localizat în apropiere de Viena.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Teritoriul Ucrainei se va vedea mai puțin din satelit. Kievul a găsit soluția ca să încurce ofensiva Rusiei

Ucraina a primit arme occidentale cu permisiunea de a lovi Rusia, susține un ministru de Externe. "Nu totul se spune cu voce tare"

14 răniți după ce rușii au atacat din nou Odesa. O rachetă balistică a bombardat un depozit poștal și a provocat un incendiu uriaș

Rusia a folosit în Ucraina un agent chimic, acuză SUA: "Nu este un incident izolat"

Partenerii noștri