Live

SUA aprobă vânzarea de armament naval de 120 de milioane de dolari către Taiwan pentru a „face față amenințărilor actuale și viitoare”

Data actualizării: Data publicării:
Vas taiwanez în timpul unor exerciții din ianuarie 2022. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Guvernul Statelor Unite a aprobat vânzarea de armament naval în valoare de 120 de milioane de dolari către Taiwan, pentru a ajuta țara insulară să se apere împotriva unui eventual atac al Chinei, în condițiile în care aceasta face incursiuni frecvente în spațiul aerian taiwanez.

Vânzarea propusă, ce se referă la piese de schimb pentru nave şi sisteme navale, va îmbunătăţi „capacitatea beneficiarului de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare”, a transmis Pentagonul, miercuri.

Este vorba de a patra vânzare de arme către Taiwan în timpul preşedinţiei lui Joe Biden şi a treia de la începutul acestui an. Niciuna dintre părţi nu a dat detalii privind echipamentele implicate.

Autoritățile taiwaneze au precizat, joi, că acordul urmează să intre în vigoare într-o lună şi va ajuta navele taiwaneze să-şi „întărească pregătirea de luptă în lumina recentelor activităţi frecvente ale avioanelor şi navelor de luptă chineze în apropiere de apele noastre şi de spaţiul nostru aerian”.

Taiwanul a înregistrat în 2021 un număr de 969 de incursiuni de avioane chineze în zona sa de apărare aeriană şi alte peste 470 de la începutul anului în curs, conform datelor AFP, citate de Agerpres.

Taiwanul, (n. red. - oficial, Republica China), este unul dintre principalele motive de dispută între China (n. red. - Republica Populară Chineză) și Statele Unite. China consideră că Taiwanul face parte din teritoriul său și refuză să aibă orice relație diplomatică cu țările care recunosc această țară ca fiind independentă sau ca guvern legitim al teritoriului chinez.

Statele Unite, deși nu recunosc oficial Taiwanul ca stat, îl sprijină cu armament, iar recent, președintele Joe Biden a spus că SUA ar fi dispuse să apere această țară insulară dacă China ar ataca-o. 

Taiwanul, recunoscut până la începutul anilor 1970 drept „China legitimă” de țările lumii occidentale, este moștenirea Războiului Civil Chinez, în urma căruia comuniștii au câștigat puterea în China continentală, iar Kuomintang (Partidul Naționalist Chinez) s-a refugiat pe insulă. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Numărul morților după prăbușirea unei autostrăzi în China a crescut la 48

"China a învățat o lecție din războiul din Ucraina". Beijingul face o mișcare care crește temerile că pregătește invazia în Taiwan

SUA anunță sute de sancțiuni împotriva companiilor care ajută Rusia. Multe dintre ele sunt chineze

Tragedie în China: O porțiune dintr-o autostradă s-a prăbușit. Cel puțin 24 de oameni au murit

Partenerii noștri