Live

Câți bani a câștigat anul trecut cuplul Joe și Jill Biden. Anunțul Casei Albe

Data publicării:
Soții Biden Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden şi soţia sa, Jill, profesor universitar în activitate, au câştigat anul trecut 579.514 de dolari şi au plătit un impozit total de 169.820 de dolari, a anunţat marţi Casa Albă.

„Odată cu această publicare, preşedintele Biden a adus la cunoştinţa publicului un total de 25 de ani de declaraţii fiscale”, a indicat executivul american într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Comunicatul insistă asupra „angajamentului de transparenţă” al democratului de 80 de ani, menţiune cu siguranţă deloc inocentă în contextul politic american.

Joe Biden, care semnalează tot mai des intenţia de a candida pentru un nou mandat, ar putea să se confrunte cu Donald Trump în și 2024, la fel ca în 2020.

Or, republicanul, care a încălcat practica transparenţei fiscale a Casei Albe, luptă pe partea lui pentru ca declaraţiile sale de impozite să rămână confidenţiale.

O comisie parlamentară a votat în decembrie anul trecut publicarea celor şase ani de declaraţii fiscale ale omului de afaceri între 2015 şi 2020.

Potrivit acestora, Donald Trump a plătit doar 750 de dolari taxe în 2017, primul său an la Casa Albă, apoi în jur de un milion în 2018 şi 2019, şi nimic în 2020, anul înfrângerii în faţa lui Joe Biden şi când veniturile lui erau în roşu de 5 milioane de dolari.

De asemenea, cuplul Biden a donat 20.180 de dolari unor organizaţii de caritate anul trecut, a precizat comunicatul.

Casa Albă a adăugat că vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff, au declarat 456.918 de dolari în 2022.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biden îl ironizează pe Trump la cina corespondenților de la Casa Albă: Sunt un bărbat matur, într-o cursă împotriva unui copil de 6 ani

Posibilul vicepreședinte al lui Trump a recunoscut că și-a ucis câinele: „L-am urât”

Biden înființează un comitet privind utilizarea sigură a inteligenței artificiale. Cine va consilia guvernul SUA

Victoria lui Trump, risc existențial pentru unitatea Europei. Cum ar putea fi dezbinată UE dacă magnatul revine la Casa Albă (Politico)

Partenerii noștri