Live

Cine este omul care va prelua conducerea Tesla de la Elon Musk

Data actualizării: Data publicării:
James Murdoch, favorit să preia funcția de sef al Tesla de la Elon Musk (Foto: GettyImages)

James Murdoch este numele celui care a devenit favorit pentru a-i succeda lui Elon Musk la conducerea companiei Tesla, cel mai cunoscut producător de mașini electrice. Acesta ar putea fi numit în funcția de președinte al consiliului de administrație la mijlocul lunii noiembrie, scrie Financial Times.

În urmă cu aproape două săptămâni, autoritatea de reglementare a sectorului financiar a anunţat că Musk şi Tesla vor plăti fiecare o amendă de câte 20 de milioane de dolari, iar miliardarul va demisiona din funcţia de preşedinte al Tesla, păstrând însă rolul de director general.

Totul a pornit de la o scurtă postare pe Twitter, în care Elon Musk afirma că ar putea delista compania de la bursă, achiziţionând acţiunile de pe piaţă la preţul de 240 de dolari bucata, şi că fondurile în acest scop sunt asigurare.

SEC l-a acuzat pe Musk de fraudă și a deschis un proces împotriva fondatorului Tesla, susținând că „Musk ştia că tranzacţia potenţială este nesigură şi supusă multor condiţii”.

James Murdoch, care este prieten cu Musk, a fost în trecut director executiv al 21st Century Fox și președinte al Sky. El s-a alăturat consiliului de administrație al Tesla anul trecut și este văzut ca cel mai potrivit om pentru a prelua funcția lui Musk la Tesla.

James Murdoch, în vârstă de 45 de ani, este fiul cel mic al magnatului media Rupert Murdoch.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premierul australian spune că Musk e un „miliardar arogant” pentru că refuză să dea jos de pe X înregistrările atacului din Sydney

Tesla va cere acţionarilor să restabilească pachetul de compensaţii de peste 55 de miliarde de dolari pentru directorul Elon Musk

O româncă ale cărei inițiale sunt gravate pe bateriile Tesla îl acuză pe Elon Musk că a ascuns un defect al mașinilor

Tesla va concedia peste 10% dintre angajații săi din toată lumea (Reuters)

Partenerii noștri