Live

Cum au reacționat conspiraționiștii QAnon după inaugurarea lui Joe Biden: Deci Q a fost o mare minciună în care am crezut ca prostul?

Data actualizării: Data publicării:
Imagine din timpul asaltului de la Capitoliu. Foto: Profimedia Images

Adepții teoriei conspirației și membrii mișcării QAnon au rămas fără „obiect de activitate” miercuri, imediat după ce Joe Biden a depus jurământul și a devenit oficial președintele Statelor Unite ale Amercii. Conspiraționiștii s-au trezit fără scop în viață și, mai mult, unii dintre ei au început să se întrebe dacă nu cumva au crezut într-o minciună atâția ani, scrie Insider.

La o oră după ce Joe Biden a depus jurământul ca președinte al Statelor Unite, conspiraționiștii QAnon au început să simtă un puternic sentiment de inutilitate, lucru exprimat în discuțiile din grupurile lor de pe rețelele sociale.

„Acum ce mai așteptăm?”, a întrebat unul din ei pe rețeaua Telegram.

„Mai e cineva pe poziții?”, a spus altul.

„Deci Q a fost doar o mare minciună și o operațiune psyop pe care am urmat-o și în care am crezut ca prostul în ultimii 3 ani?”, s-a întrebat alt membru QAnon, potrivit Insider.

În alt grup de discuții, tema era aceeași: „Băieți și fete, simt că-mi pierd mințile. Chiar se-nâmplă asta?  Era parte a planului?”.

Miercuri a fost ultima șansă de salvare pentru QAnon, organizație de extremă-dreapta care crede într-o teorie a conspirației, potrivit căreia Donald Trump se luptă cu o cabală de pedofili și traficanți de oameni. În sfârșit, membrii QAnon par să fi realizat că regimul Trump și fantezia pe care au creat-o în jurul lui s-au încheiat.

Lider QAnon: „Am dat tot”

Ron Watkins, unul dintre liderii QAnon, care a contribuit mult în ultimii ani la răspândirea mișcării, a dat și el semne de înfrângere.

Watkins este fostul administrator al rețelei 8kun (fost 8chan), unde „Q”, șeful anonim al mișcării QAnon, posta mesaje criptate. După două luni de încercări de a răsturna victoria lui Joe Biden, prin acuzații de fraudă în alegeri, Watkins a renunțat.

„Am dat tot. Acum trebuie să ținem capul sus și să ne întoarcem la viețile noastre”, a scris Watkins pe Telegram, unde are peste 120.000 de urmăritori. „Avem un nou președinte și este responsabilitatea noastră de cetățeni să respectăm Constituția, indiferent dacă suntem de acrod sau nu cu liderii care ne conduc”.

Mulți dintre membrii QAnon crederau că Joe Biden va fi arestat la ceremonia de inaugurare sau că Donald Trump va face ceva, orice, pentru a-l împiedica pe succesorul său să preia biroul de la Casa Albă. Dar, în final, Trump și-a luat rămas bun, a dansat pe melodia YMCA, a zburat în Florida, iar Biden a devenit noul președinte, concluzionează Insider.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump compară guvernul lui Biden cu Gestapo-ul nazist: „Ei bine, acum trebuie să scoatem mănuşile”

De Niro îl atacă din nou pe Trump: „E un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi dacă va ajunge iar preşedinte”

Biden se va întâlni cu regele Iordaniei săptămâna viitoare, la Casa Albă

„Ar putea fi «Vietnamul» lui Biden”. Haosul și arestările în masă din campusurile americane ar putea să schimbe dinamica alegerilor

Partenerii noștri