Live

VIDEO. Ultim test reuşit pentru SpaceX, înainte de a transporta astronauţi ai NASA pe Staţia Spaţială Internaţională

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Twitter/SpaceX

SpaceX a simulat cu succes duminică ejectarea de urgenţă a unor astronauţi dintr-o rachetă la câteva momente după lansare, potrivit unei transmisii în direct a testului, ultimul înainte de trimiterea programată în câteva luni a unui echipaj al NASA spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Lansarea-test, fără persoane la bord, a început la 10:30 a.m. (15:30 GMT) la centrul spaţial Kennedy din Florida cu decolarea unei rachete Falcon 9, în vârful căreia a fost fixată Crew Dragon, noua capsulă a SpaceX. Racheta a fost programată ca şi cum trebuia să lanseze capsula pe orbită, relatează Agerpres.

La un minut şi 24 de secunde de la decolare, la o altitudine de aproximativ 19 kilometri deasupra Atlanticului şi în timp ce racheta călătorea cu peste 1.500 km/h, a fost declanşată o secvenţă de abandon pentru a simula o anomalie: capsula şi-a aprins puternicele propulsoare SuperDraco pentru a se ejecta din rachetă şi a se distanţa cât mai repede posibil.

Într-o misiune cu oameni la bord, acest lucru ar salva astronauţii prinşi cu centuri în interiorul Dragon, dacă racheta ar avea vreodată o problemă sau ar fi pe o traiectorie greşită.

La scurt timp după separarea bruscă, racheta s-a dezintegrat într-o mare minge de foc, despre care SpaceX avertizase.

Crew Dragon şi-a continuat singură traseul spre cer până la aproximativ 40 km altitudine, înainte de a cădea în mod natural spre Oceanul Atlantic.

Apoi, cele patru paraşute mari ale capsulei s-au deschis pentru a încetini căderea şi coborârea în Atlantic, unde echipele de salvare au fost poziţionate în prealabil. La nouă minute după decolare, Crew Dragon a amerizat, aparent fără avarii.

Analiza capsulei şi datelor de zbor vor confirma dacă totul a decurs bine şi dacă vehiculul este considerat fiabil pentru transportarea astronauţilor.

O conferinţă de presă are loc începând de la 16:30 GMT cu oficiali de la NASA şi SpaceX.

Derularea aparent normală al acestui test periculos este o veste excelentă pentru SpaceX şi pentru NASA, care are urgent nevoie de a certifica un vehicul pentru a-şi transporta astronauţii către ISS începând din acest an.

Din 2011, Statele Unite au fost nevoite să-şi transporte astronauţii cu rachetele Soyuz ruseşti, singurele care au această capacitate după retragerea navetelor americane.

NASA a semnat un contract similar cu Boeing, care a dezvoltat capsula Starliner.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sonda Voyager 1 a transmis un mesaj de la 24 de miliarde de kilometri de Terra, pentru prima dată după cinci luni

Roșii, mere, portocale și ardei iuți cultivați în spațiu. Cum arată „dieta marțiană” a astronauților NASA

Ce este Hera, prima misiune de apărare planetară a Agenției Spațiale Europene. „Așa am fi putut salva dinozaurii de la dispariție”

Şeful NASA acuză China că foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu: „Sunt foarte, foarte secretoşi”

Partenerii noștri