Live

Ucraina sărbătorește aniversarea independenței. Zelenski îi asigură pe cei aflați sub ocupație că „vor fi martori la revenirea țării”

Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află într-o vizită oficială în România. Foto: Profimedia Images

Volodimir Zelenski și-a felicitat concetățenii, joi, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Puternic afectată de războiul pornit de Putin împotriva ei, Ucraina își celebrează cea de-a 32-a aniversare a independenței sale față de URSS.

„O sărbătoare pentru oameni puternici. O sărbătoare pentru oameni cu demnitate”, a spus Zelenski, conform unui comunicat al președinției ucrainene

Spunând că o „Ucraină independentă” este dezideratul „pentru care luptăm”, liderul de la Kiev a lăudat contribuțiile tuturor cetățenilor, spunând că „într-un război mare, nu există fapte mici”.

Zelenski le-a mulțumit ucrainenilor de pe front, voluntarilor și familiilor din spatele lor. Și-a exprimat și regretul pentru soldații căzuți la datorie, numindu-i „eroi care ne-au ajutat să nu pierdem Ucraina”.

Președintele ucrainean i-a sărbătorit, de asemenea, pe „miile de medici ucraineni care salvează mii de vieți” și pe jurnaliști, printre alții, care „răspândesc adevărul despre Ucraina și despre acest război în diferite limbi”.

Liderul de la Kiev i-a asigurat și pe ucrainenii aflați sub ocupația invadatorului că „vor fi martori la revenirea Ucrainei”.

Data de 24 august marchează aniversarea declarației de independență a Ucrainei față de Uniunea Sovietică din 1991. Independența a fost confirmată printr-un referendum cu rezultat copleșitor în decembrie al aceluiași an.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Războiul din Ucraina scoate la iveală defectele și slăbiciunile unora dintre cele mai sofisticate arme americane

Președinta Georgiei a blocat prin veto adoptarea „legii rusești” care a scos zeci de mii de oameni în stradă

Toate activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia au fost puse sub sechestru

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

Partenerii noștri