Live

Acord pe al 6-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei. Patriarhul Kirill nu este inclus pe lista neagră (surse)

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Reprezentanţii Celor 27 au aprobat joi un al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, care include un embargo petrolier cu anumite scutiri, dar nu prevede înscrierea pe lista neagră a celor vizaţi de sancţiuni a şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, informează surse diplomatice citate de AFP şi dpa.

Comisia Europeană a propus includerea pe lista persoanelor sancţionate cu îngheţarea averilor şi o interdicţie de intrare în UE a patriarhului Kirill, dar Ungaria s-a opus. Budapesta a blocat, de asemenea, un embargo total asupra petrolului rusesc.

Acordul asupra celui de al 6-lea pachet de sancţiuni a fost obţinut în cadrul unei întâlniri a ambasadorilor UE de la Luxemburg, potrivit dpa. Acum capitalele celor 27 de state membre au termen până vineri pentru a susţine acordul ambasadorilor în scris, conform Agerpres.

În cursul unui summit care a avut loc luni la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din UE au ajuns în cele din urmă la un acord care ar trebui să ducă la reducerea cu 90% a importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului, pentru a reduce substanţial mijloacele de finanţare a războiul declanşat de Moscova în Ucraina.

Acordul prevede o oprire progresivă a importurilor de petrol rusesc transportat naval, respectiv două treimi din achiziţiile europene. Pentru a elimina blocajul Budapestei, o scutire provizorie a fost prevăzută pentru petrolul transportat prin oleoduct, ceea ce priveşte Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.

În condiţiile în care Germania şi Polonia s-au angajat la rândul lor să pună capăt importurilor prin oleoductul Drujba până la sfârşitul anului, în total 90% din exporturile de petrol rusesc către Europa ar trebui să fie oprite până la sfârşitul anului.

După negocieri care au durat o lună de zile, noul pachet de sancţiuni prevede, de asemenea, extinderea listei negre a UE cu circa 60 de persoane, între care numeroşi militari ruşi suspectaţi de „crime de război" la Bucea, membri ai familiei purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar şi fosta gimnastă rusă Alina Kabaeva. Anumite media şi opozanţi susţin că aceasta are de ani de zile o relaţie cu Vladimir Putin, ceea ce liderul rus a dezminţit în 2008.

Trei canale de televiziune ruseşti, între care Russia 24 şi Russia RTR, vor avea interdicţie la difuzare în UE.

Noile măsuri vor scoate Sberbank, instituție financiară importantă din Rusia, din platforma internațională SWIFT, precum şi o bancă din Belarus.

Acestea vin după ce Ungaria a respins în mod repetat votul unanim necesar în blocul comunitar pentru aceste sancțiuni, având cereri tot mai vocale în propriul interes.

Un diplomat european citat de Reuters spune că acordul intră în vigoare vineri de la ora 10:00, dacă niciun stat membru nu se opune. Impunerea legală a acestor sancțiuni va urma la scurt timp.

Sancţiunile europene, adoptate începând din 2014 după anexarea Crimeei, vizează deja 1.091 de persoane şi 80 de entităţi.

Vicepremierul rus responsabil pentru energie Aleksandr Novak a afirmat joi că primii care vor avea de suferit din cauza embargoului petrolier sunt consumatorii europeni.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cifre concrete: Cum 4.5 milioane de locuitori din Regiunea de Nord-Est au beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană

Financial Times: Moldova sfidează Rusia și semnează un acord de securitate cu Uniunea Europeană

Ungaria se opune ajutorului NATO acordat Ucrainei. Péter Szijjártó: Ceea ce se întâmplă este ţinerea în funcţiune a unui abator

Ungaria refuză să participe la susținerea Ucrainei și anticipează un conflict în interiorul NATO. „Va fi o luptă în viitorul apropiat”

Partenerii noștri