Live

Avertismentul NATO după ce Kosovo a decis să își facă armată

Data publicării:
Militarii NATO asigură securitatea în Kosovo / FOTO: Guliver / Getty Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat, miercuri, îngrijorarea în legătură cu momentul ales de Pristina pentru a transforma Forţa de Securitate din Kosovo (KSF) într-o armată naţională, având în vedere deteriorarea relaţiilor deja fragile cu Serbia vecină, relatează dpa.

KSF este o forţă de securitate alcătuită din 2.500 de militari, echipată cu armament uşor şi pregătită de NATO. Ea asigură misiuni precum gestionarea situaţiilor de criză, protecţia civilă şi aprovizionarea.

Parlamentul de la Pristina urmează să examineze la 14 decembrie, în a doua lectură, crearea unei armate. Belgradul, care nu recunoaşte independenţa Kosovo, susţine că decizia reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii şi încalcă termenii prezenţei NATO în Kosovo.

„O astfel de decizie nu survine într-un moment oportun, ea contravine recomandărilor multor aliaţi NATO şi poate avea repercusiuni grave asupra viitoarei integrări auro-atlantice a provinciei Kosovo”, a spus Stoltenberg la Bruxelles, după ce a discutat această chestiune cu miniştrii de externe ai ţărilor NATO.

„În cazul în care mandatul forţei de securitate din Kosovo trebuie revizuit, Consiliul Nord-Atlantic va trebui să reexamineze nivelul angajamentului NATO în Kosovo”, a avertizat Stoltenberg.

El a criticat de asemenea taxele vamale impuse recent de Pristina produselor importate din Serbia şi Bosnia, precizând că ele creează „noi diviziuni”.

Tarifele au provocat nemulţumirea vecinilor Kosovo şi au atras avertismente din partea Uniunii Europene, care depune eforturi pentru normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina.

„Aceste măsuri fac dialogul mediat de UE între Belgrad şi Pristina şi mai dificil”, a spus Stoltenberg, care a cerut ambelor părţi „să se abţină de la alţi paşi şi declaraţii provocatoare”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: Ucraina va deveni membră NATO doar după ce câștigă războiul

Stoltenberg spune că „nu e prea târziu” pentru ca Ucraina să câştige războiul. Zelenski cere accelerarea livrărilor de arme

Jens Stoltenberg, vizită neanunțată la Kiev. Șeful NATO i-a promis lui Zelenski că livrările de arme către Ucraina vor crește

Acţiunile de spionaj ale Rusiei nu vor împiedica sprijinul NATO pentru Ucraina, afirmă Stoltenberg

Partenerii noștri