Live

Video&Foto Captură-record de peste 800.000 de comprimate de ecstasy. Din rețea făceau parte şi români

Data publicării:
Foto: guardiacivil.es

Forţele de ordine spaniole au anunţat vineri că au confiscat 827.000 de comprimate de ecstasy în cadrul „celei mai mari capturi de droguri sintetice” din ţară. Liderul organizației era un olandez, iar din rețea făceau parte și români.

Această operaţiune a făcut posibilă destructurarea „principalei organizaţii criminale internaţionale responsabile de dezvoltarea şi distribuirea majorităţii drogurilor sintetice consumate în Spania”, se arată în comunicatul emis în comun de Garda Civilă şi Poliţia naţională, transmite Agerpres.

Această organizaţie - ai cărei membri sunt de naţionalitate olandeză, spaniolă, română, columbiană şi italiană - îşi avea sediul în Barcelona (nord-est), unde dispunea de două ateliere de producţie, în Malaga (sud) şi în Ibiza, în Insulele Baleare.

Unsprezece persoane au fost reţinute în urma acestei operațiuni, inclusiv capul rețelei, un bărbat de naţionalitate olandeză. Opt dintre persoanele reţinute au fost încarcerate.

Pe lângă ecstasy, ofiţerii au confiscat şi alte tipuri de droguri sintetice, precum şi aproape 400 de kilograme de haşiş şi marijuana, pe care reţeaua le vindea în Ţările de Jos (Olanda) pentru a finanţa achiziţionarea substanţelor necesare fabricării drogurilor sintetice.

Spania este considerată una dintre principalele porţi de intrare pentru drogurile care ajung în Europa, însă capturile forţelor de ordine constau de obicei în cocaină sau canabis.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

Pedro Sanchez a decis să nu demisioneze. Zeci de mii de spanioli i-au cerut, în stradă, să nu plece din funcția de prim-ministru

Un bărbat care abia ieșise din închisoare s-a întors după gratii după ce a fost prins de polițiști cu heroină în buzunare

Mii de susținători ai premierului spaniol Pedro Sanchez au venit la Madrid să îi ceară să nu demisioneze

Partenerii noștri