Live

Ceaușescu, Mugabe și Harvey Weinstein, printre cele 70 de persoane care au rămas fără titlurile acordate de regina Elisabeta a II-a

Data actualizării: Data publicării:
Robert Mugabe și Nicolae Ceaușescu, în august 1979. Foto: comunismulinromania.ro

Nu mai puţin de 70 de persoane au rămas fără titlurile de onoare pe care le-au primit de la regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în urma unor abateri sau după ce au primit pedepse cu închisoarea, conform unei statistici publicate marţi de ziarul The Times.

Anul trecut, titlurile a nouă persoane au fost retrase, totalul anulărilor ajungând astfel la 70, scrie Agerpres.

Una dintre persoanele cărora le-a fost retras titlul acordat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost producătorul de film Harvey Weinstein. Fostul producător de la Hollywood a fost condamnat pentru viol şi agresiune sexuală în februarie 2020 şi are de ispăşit o pedeapsă de 23 de ani într-o închisoare de stat din New York.

Lui Weinstein îi fusese acordat titlul onorific de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru contribuţia sa la industria cinematografică britanică, în 2004.

Dictatorii Robert Mugabe şi Nicolae Ceauşescu se numără printre persoanele cărora le-au fost retrase titlurile acordate de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Potrivit The Times, cele mai multe persoane cărora le-au fost retrase titlurile onorifice sunt în categoria celor care au primit pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni sexuale comise asupra copiilor, reprezentând 37% dintre distincţiile anulate în ultimii 20 de ani. Pe locul al doilea se află categoria persoanelor vizate de acuzaţii de fraudă, cu 21%.

Regina acordă titlurile în urma nominalizărilor din partea organizaţiilor sau publicului. Un comitet independent analizează ulterior nominalizările şi efectuează verificări asupra persoanelor respective înainte ca lista finală să fie înmânată spre aprobare premierului şi reginei.

Titlurile sunt acordate cu scopul de a recompensa realizările personale sau serviciile aduse Marii Britanii ori teritoriilor sale de peste mări.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cartea de evidență personală a lui Nicolae Ceaușescu, publicată de CNSAS. Cum arată biografia fostului dictator în documentele PCR

Un primar din Gorj e inspirat de Ceaușescu și Putin dar este și fan Batman și Spider-Man: „Realizările mele să rămână în istorie”

Gigel Știrbu îi cere demisia lui Florin Barbu, după ce ministrul l-a citat pe Ceaușescu

Universitatea București i-a retras postum titlul de Doctor Honoris Causa lui Nicolae Ceaușescu

Partenerii noștri