Live

Video Clienții unui bar din Munchen pot plăti berea cu ulei de gătit

Data actualizării: Data publicării:
O berărie din Munchen a găsit o modalitate inovativă de a face față penuriei de ulei de gătit din Europa. Foto: captură video Digi24

O berărie din Munchen a găsit o modalitate inovativă de a face față penuriei de ulei de gătit din Europa, dând ocazia clienților să-și plătească berea cu ulei de floarea soarelui pentru a asigura stocurile necesare prăjirii șnițelelor, potrivit Reuters.

Având în vedere că Ucraina și Rusia exportă aproape 80% din necesarul global de ulei de floarea soarelui, multe state europene, inclusiv Germania, au văzut cum stocurile se răresc de când Vladimir Putin a decis invadarea vecinului de la vest în februarie.

Managerii de la Berăria Giesinger, o berărie și local din orașul sudic Munchen, cred că s-ar putea să aibă răspunsul, oferând iubitorilor de bere un litru din băutura lor preferată în schimbul a aceleiași cantități de ulei de floarea soarelui.

„Întreaga chestiune a apărut deoarece pur și simplu am rămas fără ulei în bucătărie și de aceea trebuie să fim inventivi”, a declarat managerul localului, Erik Hoffmann, pentru Reuters TV.

Sticlele de ulei de rapiță și floarea soarelui deseori au lipsit de pe rafturile supermarketurilor din Germania de când a începutul invazia Rusiei în Ucraina iar mult magazine raționalizează numărul sticlelor per client.

„Obținerea uleiului este foarte dificilă...dacă ai nevoie de 30 de litri pe săptămână și iei doar 15, la un moment dat nu vei mai putea să prăjești un șnițel”, a spus Hoffmann, adăugând că clienții au tranzacționat 400 de litri până acum.

În vreme ce un litru de bere costă aproape 7 euro în localurile germane, un litru de ulei de floarea soarelui se vine pentru aproape 4,5 euro – fiind o ofertă tentantă pentru mulți clienți.

Moritz Baller a cumpărat 80 de litri de ulei de floarea soarelui în Ucraina în timpul unei călătorii în care a livrat ajutor umanitar, dând la schimb achiziția pentru opt lăzi de bere pentru petrecerea de ziua lui de naștere.

„Campania este cool”, spune el. „Putem să luăm bere ieftină și da, și Berăria Giesinger este ajutată”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Descoperire macabră la o fostă bază nazistă. Cinci schelete cu mâinile și picioarele tăiate, descoperite la „Bârlogul Lupului”

Germania și Polonia sărbătoresc 20 de ani de la primul mare val de extindere al UE către est

Ultimele zile ale lui Hitler. Pe 30 aprilie 1945, dictatorul care visa „Reich-ul de 1000 de ani” se sinucidea în buncărul său

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035

Partenerii noștri