Live

Decizie controversată. Statuia liderului anticomunist Imre Nagy, mutată din centrul Budapestei

Data publicării:
Foto; Shutterstock

Guvernul Ungariei este din nou în centrul unui scandal de proporţii. A decis ca statuia lui Imre Nagy, liderul revoltei maghiare antisovietice din 1956, să fie mutată din centrul Budapestei şi să fie dusă într-un loc mai puţin vizibil.

În locul statuii lui Imre Nagy va fi instalat un monument dedicat victimelor regimului comunist.

Opoziţia îl acuză pe Viktor Orban că încearcă să modifice istoria, în timp ce susţinătorii săi spun că premierul vrea doar să redea Budapestei înfăţişarea pe care o avea înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi de a înlătura urmele perioadei comuniste.

Statuia lui Imre Nagy a fost ridicată în 1996, în Piața Martirilor, iar de acolo, liderul revoluției maghiare antisovietice părea că privește spre Parlamentul de la Budapesta. Acum, statuia va fi mutată în Piața Jaszai Mari, aflată în nordul capitalei, departe de clădirea Parlamentului.

Imre Nagy a fost spânzurat în 1958 pentru rolul său în revolta antisovietică. Un comunist reformist, el voia să elibereze Ungaria de comunismul stalinist, numai că revoluția inițiată de el a fost înăbușită în sânge de tancurile sovietice în 1956, iar la putere au fost reinstalați liderii pro-Moscova. Acțiunea sovieticilor s-a soldat cu 2.500 de morți și 200.000 de refugiați.

Citiți și: Cine a fost și ce a făcut Imre Nagy. De ce a eșuat comunismul cu față umană

Captivitate în România pentru Imre Nagy

După înăbușirea în sânge de către trupele sovietice a revoluției lui Imre Nagy, în 1956, liderul maghiar  s-a refugiat în Ambasada iugoslavă de la Budapesta. Janos Kadar, reîntors rapid de la Moscova, a devenit premier. I-a garantat lui Imre Nagy şi apropiaţilor săi libertatea. Aceştia au fost însă capturaţi şi trimişi la...Bucureşti, unde au devenit pentru scurt timp prizonierii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dictatorul român începuse negocieri pentru retragerea trupelor sovietice din România şi folosea prilejul să-şi arate obedienţa faţă de Kremlin.

După doi ani de captivitate în URSS, Imre Nagy şi colegii săi au fost aduşi la Budapesta. A fost un proces cu uşile închise, iar la 16 iunie 1958, au fost executaţi prin spânzurare.

Prăbuşirea definitivă a comunismului a avut loc la Budapesta în vara lui 1989, odată cu ceremonia de reînhumare a eroului Imre Nagy.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Presa din Ungaria: „E oficial, românii trăiesc mai bine decât maghiarii”

Peter Szijjarto critică Bruxelles-ul pe tema migrației. Ce priorități are Ungaria pentru președinția UE

Înainte să-și viziteze aliații din Serbia și Ungaria, dictatorul chinez se va întâlni cu Macron și Von der Leyen la Paris

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Partenerii noștri