Live

Guvernul britanic a respins petiţia semnată de aproape 6 milioane de persoane care cer anularea Brexitului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Guvernul britanic a respins o petiţie semnată de aproape 6 milioane de persoane care cer ca Articolul 50 – cel care notifică UE de intenţia Marii Britanii de a părăsi blocul european – să fie revocat, scrie Politico.

FOTO: Getty Images

„Acest guvern nu va revoca Articolul 50. Vom onora rezultatele referendumului din 2016 şi vom lucra alături de parlament pentru a ajunge la un acord care va asigura că vom părăsi Uniunea Europeană”, a informat Departamentul pentru Ieşirea din UE într-un comunicat.

Departamentul a precizat că anularea Brexitului „ar submina atât sistemul democratic cât şi încrederea acordată de milioane de votanţi guvernului”.

Departamentul arată că este conştient de „numărul considerabil de persoane” care au semnat petiţia, însă notează că „aproape două treimi din electorat au participat la referendumul din 2016, având încredere că rezultatul va fi respectat”.

Cele 17.4 milioane de persoane care au votat pentru a părăsi UE „au adus cel mai mare mandat democratic pentru un curs de acţiune” destinat guvernului, se arată în comunicat.

„Guvernul susţine acest angajament. Revocarea Articolului 50 ar încălca promisiunea făcută de guvern poporului britanic, nu ar respecta instrucţiunile unui vot democratic şi ar reduce încrederea în democraţia noastră”, este precizat în comunicat.

Parlamentarii britanici vor dezbate petiţia în Camera Comunelor luni după ce documentul a trecut de limita de 100.000 de semnături. Având aproape şase milioane de semnături, aceasta este cea mai susţinută petiţie din istoria Camerei Comunelor şi a site-ului de petiţii online al guvernului.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sadiq Khan câștigă în premieră al treilea mandat de primar al Londrei

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Marea Britanie dă voie Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu armele pe care i le dă. Promisiunea lui David Cameron, la Kiev

Partenerii noștri