Live

Liderii UE vor aproba achiziționarea în comun de gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen înainte de iarna următoare

Data actualizării: Data publicării:
Liderii UE vor participa, în această săptămână, la summitul UE. Foto: Profimedia Images

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor ajunge la un acord pentru a achiziţiona în comun gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen înainte de iarna următoare, potrivit unei variante de lucru a comunicatului ce va fi aprobat la finalul summitul liderilor UE din 24-25 martie, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze al Europei, a dus la creşterea preţului gazelor la valori record şi a determinat UE să îşi reducă dependenţa de gazele ruseşti încă din acest an, dar asta înseamnă majorarea importurilor de la alţi furnizori, precum Qatarul şi SUA.

„Cu privire la iarna următoare, statele membre şi Comisia vor colabora de urgenţă cu privire la achiziţiile comune de gaze naturale, gaze lichefiate şi hidrogen”, se precizează în documentul care va fi aprobat la finalul summitul liderilor UE din 24-25 martie şi care a fost consultat de Reuters.

Anul trecut, Executivul comunitar a propus un sistem prin care statele membre UE să achiziţioneze la comun stocuri strategice de gaze, după ce o serie de ţări, precum Spania, au cerut astfel de achiziţii ca o modalitate de a dispune o rezervă împotriva eventualelor perturbări pe partea de aprovizionare. Îngrijorările cu privire la posibilele întreruperi au crescut după ce Rusia a lansat ceea ce numeşte o „operaţiune militară specială” în Ucraina. Rusia furnizează 40% din necesarul de gaze naturale al UE.

Comisia Europeană va ajuta ţările membre să demareze achiziţiile comune de gaze în acest an şi în zilele următoare este aşteptată să propună o serie de reguli care vor obliga statele să umple depozitele de gaze până la 90% din capacitate înainte de venirea fiecărei ierni. În prezent, depozitele de gaze din UE au un grad de umplere de 26%.

Documentul consultat de Reuters menţionează că ţările membre sunt de acord să îşi coordoneze măsurile pentru a umple depozitele de gaze şi să înceapă acest lucru „în cel mai scurt timp posibil”.

Liderii europeni ar putea de asemenea analiza săptămâna aceasta noi măsuri pentru a proteja consumatorii de creştere preţurilor la energie şi să discute cum ar putea „optimiza” modul de funcţionare a pieţelor energetice. În acest sens, liderii UE vor cere Comisiei „să ia măsurile necesare” pentru a realiza acest lucru.

Preţul gazelor naturale în Europa a crescut încă înainte de invadarea Ucrainei, ceea ce a determinat guvernele să aloce miliarde de euro pentru reduceri de taxe şi subvenţii în ideea de a proteja cetăţenii de facturile majorate. Însă găsirea unui răspuns comun la nivelul UE s-a dovedit dificilă deoarece ţările membre sunt responsabile de politicile energetice naţionale şi au opinii diferite cu privire la necesitatea unor acţiuni la nivelul întregului bloc comunitar. În timp ce state precum Spania, Belgia, Portugalia, Italia şi Grecia cer o intervenţie a statului pe pieţele energetice din Europa, ţări precum Germania, Ţările de Jos şi Danemarca se opun intervenţiei pe piaţă şi avertizează că aceasta ar provoca perturbări pe piaţă şi ar afecta investiţiile în energia verde.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

Un atac ucrainean cu drone a făcut 6 morţi şi 35 de răniţi la Belgorod, spun autoritățile ruse

FOTO Mesajul misterios al lui Valeri Zalujnîi, la 3 luni după ce a fost dat afară de la conducerea armatei ucrainene

Avertismentele serviciilor secrete: Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, fără să-i pese de victime

Partenerii noștri