Live

Măsura pe care o anunță Spania după incendiul de la Notre Dame. Ce se va întâmpla cu toate marile monumente

Data publicării:
Foto: Pompiers de Paris/Facebook

Spania va demara o revizie a securităţii instalaţiilor electrice ale monumentelor sale, „consecinţă evidentă” a incendiului care a distrus Catedrala Notre-Dame din Paris, a anunţat marţi ministrul spaniol al culturii, Jose Guirao, informează AFP, citată de Agerpres.

Catedrala Notre Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări. Foto: Hepta

„În mod evident, acesta este un semnal de alarmă şi vom demara o revizie a tuturor instalaţiilor”, marilor monumente, a declara Guirao la radioul public RNE, fără a preciza ce monumente vor fi vizate.

„Pericolele sunt în continuare instalaţiile electrice vechi, care trebuie supravegheate”, a subliniat el, dând asigurări că „în general, instalaţiile marilor monumente din Spania sunt sigure”.

Pista privind declanşarea accidentală a focului de la un şantier de renovare în curs pe acoperişul catedralei „reţine atenţia anchetatorilor, care investighează cazul”, a precizat o sursă apropiată dosarului la Paris. Incendiul pare să fi început la nivelul schelelor instalate pe acoperiş. O anchetă a fost declanşată pentru „distrugere involuntară prin incendiu”.

Jose Guirao a anunţat că va discuta cu omologul său francez Frank Riester pentru a se pune „total la dispoziţia” sa. „Deocamdată, este vorba în special de un sprijin moral, de solidaritate şi, începând de aici, de tot ce vor avea ei (francezii) nevoie”, a adăugat ministrul spaniol.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grecia se ține de cuvânt și le oferă vacanțe gratis turiștilor evacuați din cauza incendiilor, anul trecut. Care sunt condițiile

Alertă de incendii forestiere în Grecia. Mai multe localități au fost evacuate

Europa e în prag de „catastrofă” din cauza riscurilor climatice. Ne așteaptă căldură extremă, secetă, incendii și inundații

Panică în Capitală, după un incendiu izbucnit la Facultatea de Psihologie. Fumul s-a văzut de la sute de metri distanță

Partenerii noștri