Live

Ministru spaniol, demisie din cauza unui plagiat

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Ministrul Sănătăţii din Spania, Carmen Monton, a demisionat. O comisie a Universităţii din Madrid a stabilit că aceasta a plagiat în disertaţia prezentată la terminarea masterului.

Ea a precizat că nu doreşte să afecteze activitatea Guvernului prin acest scandal. Nu este primul ministru care pleacă din guvernul spaniol condus de Pedro Sanchez. În iunie, ministrul Culturii a demisionat după ce a iesit la iveala că a încercat, cu ani în urmă, să evite plata unor taxe.

Site-ul de ştiri eldiario.es a publicat luni informaţia că Monton a primit note fără a participa la cursuri şi fără a intra în contact cu profesorii, pentru a obţine titlul de master la universitatea Regele Juan Carlos din Madrid. Marţi, televiziunea La Sexta a afirmat că a găsit lucrarea de disertaţie a politicienei şi a identificat pasaje plagiate, scrie Agerpres.

Monton a respins acuzaţiile, dar a declarat că demisionează pentru a nu afecta guvernul.

Universitatea din Madrid unde a obţinut masteratul Carmen Monton a mai fost acuzată şi cu alte ocazii că a acordat în mod necorespunzător titluri academice unor politicieni, printre care fosta preşedintă a provinciei Madrid, Cristina Cifuentes, şi deputatul Pablo Casado, succesorul lui Rajoy la conducerea Partidului Popular. 

În iunie, la numai o săptămână de la preluarea funcţiei, din guvernul Spaniei a demisionat Maxim Huerta, ministrul culturii, din cauza unei amenzi fiscale legate de veniturile sale din urmă cu zece ani.

Socialistul Pedro Sanchez a format noul guvern spaniol după ce predecesorul său, conservatorul Mariano Rajoy, a fost demis de Parlament printr-o moţiune de cenzură, în contextul unui scandal de corupţie.


Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

Pedro Sanchez a decis să nu demisioneze. Zeci de mii de spanioli i-au cerut, în stradă, să nu plece din funcția de prim-ministru

Mii de susținători ai premierului spaniol Pedro Sanchez au venit la Madrid să îi ceară să nu demisioneze

Premierul spaniol Pedro Sanchez vrea să demisioneze după ce soția lui a fost acuzată de corupție. Procurorii cer clasarea dosarului

Partenerii noștri