Live

Partidul premierului britanic Boris Johnson a pierdut majoritatea în Parlament

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Partidul Conservator din Marea Britanie, condus de premierul Boris Johnson, a pierdut marți majoritatea în Parlament după ce conservatorul Phillip Lee a demisionat din partid.

Parlamentarul Phillip Lee a anunțat că devine membru al Partidului Liberal Democrat. El și-a anunțat demisia chiar în timpul discursului pe care premierul Boris Johnson îl susținea în Camera Comunelor.

„Am ajuns la concluzia că nu este posibil să servesc interesele alegătorilor și ale țării ca membru al Partidului Conservator”, a spus parlamentarul prin intermediul unui comunicat.

„Guvernul conservator promovează în mod agresiv un Brexit dăunător (...). Acesta pune în mod inutil în pericol viețile și nivelul de trai, dar și integritatea Marii Britanii”, a adăugat acesta, potrivit Mediafax.

În discursul susținut în Camera Comunelor, premierul Boris Johnson a declarat că își dorește continuarea negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar, dar a spus că planurile unor parlamentari conservatori de a bloca din punct de vedere legal un Brexit fără Acord pe 31 octombrie va „distruge orice șansă de a negocia un nou Acord”.

Liderul Partidului Laburist, principala formațiune de opoziție, a declarat, în urma demisiei lui Lee, că partidul lui Boris Johnson „nu are mandat, nu are morală și, începând de astăzi, nici majoritate”.

Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iranul anunță sancțiuni împotriva SUA și Marii Britanii pentru că au ajutat Israelul

FOTO Chipul unei femei de Neanderthal care a trăit acum 75.000 de ani a fost recreat pe baza unui craniu

Răspunsul prințului William când a fost întrebat de o femeie despre starea lui Kate

Guvernul britanic vrea să trimită 5.700 de imigranți în Rwanda, dar peste jumătate din ei sunt de negăsit

Partenerii noștri