Live

Președintele Bulgariei, iritat de reacția cancelarului Austriei. Radev cere din nou aderarea României și Bulgariei la Schengen

Data actualizării: Data publicării:
Karl Nehammer și Rumen Radev au vizitat gardul de la frontiera dintre Bulgaria și Turcia. Foto: Profimedia

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, nu s-a răzgândit după ce a fost în vizită în Bulgaria: tot nu este de acord cu primirea acesteia și a României în Schengen. El vrea să ceară Uniunii Europene două miliarde de euro, bani cu care Bulgaria să refacă gardul de la frontiera sa cu Turcia. Declarațiile lui l-au iritat pe președintele Bulgariei, Rumen Radev, care a spus din nou că cele două țări nu trebuie lăsate în afara spațiului de liberă circulație.

Cancelarul Austriei și președintele Bulgariei au survolat cu elicopterul frontiera bulgaro-turcă. Karl Nehammer a putut să vadă mai bine gardul de graniță. Concluzia a fost că este nevoie de un gard nou și că va cere bani europeni pentru acesta.

Aici este păzită frontiera bulgaro-turcă, dar, de fapt, este păzită și frontiera Austriei. Vizita mea de astăzi a avut ca scop să arate Comisiei Europene cât de dificilă este aici paza frontierei europene”, a spus Nehammer.

Gardul dintre Bulgaria și Turcia a fost construit în 2015. Cancelarul austriac spune că nu mai este util, pentru că foarte mulți dintre imigranți reușesc să îl escaladeze, să sape pe sub el și chiar să îl taie.

Karl Nehammer a lăudat eforturile Bulgariei de protejare a frontierei, dar a spus că această vizită nu îl face să-și schimbe părerea. Acest lucru l-a iritat pe președintele bulgar.

Faptul că Schengen nu funcționează deplin în Europa centrală și că între țările din regiune au fost introduse controale nu înseamnă că Bulgaria și România ar trebui să rămână în afara Schengen”, a spus Rumen Radev.

În primele 11 luni din 2022, în Bulgaria au fost opriți 11.000 de migranți ilegali.

-De unde sunteți?

-Sunt din Palestina.

-Cum ați ajuns aici?

-Am imigrat, poliția m-a întors din România.

-Ați fost în România?

-Da.

-Când?

-Acum două luni.

-Ați încercat să treceți granița?

-Da, dar poliția m-a luat și m-a adus înapoi aici.

*

-Vreți să vă aduceți familia aici?

-Normal, am venit pentru ei.

-Unde vreți să mergeți?

-În orice țară.

-În orice țară? Nu contează?

-Nu contează, pot rămâne aici, pot merge în Germania, ori în Olanda.

România anunță că a reluat negocierile pentru a repune extinderea Schengen pe agenda europeană.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii cred că țara noastră merită să intre total în Schengen, dar că unele state blochează aderarea din motive economice (sondaj)

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

Comisarul UE Ylva Johansson: Bulgaria şi România sunt mai bine pregătite să respecte cerinţele Schengen decât alte state membre

Bulgaria ar putea amâna adoptarea euro pentru sfârşitul anului 2025 din cauza inflaţiei

Partenerii noștri