Live

Protest în Bulgaria după ce o tânără a fost tăiată de 100 ori cu cuţitul de fostul ei iubit, iar justiția a decis că sunt răni „uşoare”

Data publicării:
Protest în Bulgaria după ce o tânără a fost tăiată de 100 ori cu cuţitul de fostul ei iubit, iar justiția a decis că sunt răni „uşoare”. Foto: Profimedia

Mii de bulgari au manifestat luni în mai multe oraşe din ţară, în semn de protest faţă de violenţele la care sunt supuse femeile, după ce o tânără a fost tăiată de 100 de ori de către un fost iubit, relatează News.ro.

Tânăra, în vîrstă de 18 ani, a fost agresată în urmă cu o lună. Un fost iubit a tăiat-o cu cuţitul, i-a spart nasul şi a ras-o pe cap.

Un tribunal din oraşul Stara Zagora, sesizat în acest dosar, a calificat iniţial rănile tinerei drept „uşoare” şi nu a dispus arestarea tânărului care a agresat-o, în vârstă de 26 de ani.

Sub presiunea opiniei publice scandalizate, autorităţile l-au arestat ulterior pe bărbat, care neagă agresiunea.

Luni, mii de manifestanţi au cerut o reformă a sistemului judiciar şi o mai bună protecţie a femeilor.

Ei au purtat afişe cu mesajul „Nicio femeie în plus!”.

„Cum este posibil ca un astfel de sadism să fie calificat drept «leziuni corporale uşoare»? Reacţia tribunalului este şocantă”, a spus Emilia Stoianova, în vârstă de 39 de ani, care lucrează în domeniul resurselor umane.

„Toleranţa tradiţională faţă de violenţa domestică, disfuncţionalitatea instituţiilor trebuie să se schimbe”, spune un alt manifestant, Ivan.

Potrivit datelor poliţiei, 18 femei au fost ucise în Bulgaria în primele trei luni ale anului.

Activişti în domeniul drepturilor omului estimează însă că acest bilanţ este mult subestimat.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noaptea Muzeelor a devenit noaptea protestelor. Sute de angajați din muzee și biblioteci au ieșit în stradă în fața Guvernului

Ciolacu, despre greva din Noaptea Muzeelor: „Mă duc voluntar patru ore. O să beau o cafea și o să rezist”

Sindicaliştii din muzee sunt supărați pe declarațiile lui Ciolacu și îi oferă un contract de voluntariat pentru patru ore pe zi

Bulgaria nu îndeplinește condițiile pentru aderarea la zona euro

Partenerii noștri