Live

RFI: Kovesi a rămas singură în cursa pentru funcţia de procuror-șef european

Data actualizării: Data publicării:

Șansele Laurei Codruța Kovesi de a fi numită în fruntea Parchetului European par să crească.

RFI anunță că procurorul francez, principalul contracandidat al fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție și favoritul Consiliului în negocierile cu Parlamentul European, a fost numit pe un alt post, respectiv în fruntea Parchetului Financiar din Franța.

Jurnaliștii de la RFI susțin că asta echivalează cu o retagere din cursă a francezului, însă până acum nu a fost făcut un anunț oficial în acest sens.

Negocierile dintre Parlament și Consiliu au fost oprite înainte de alegerile din mai și urmează să fie reluate în toamnă.

ACTUALIZARE. Consiliul Uniunii Europene nu va retrage candidatura francezului Jean-Francois Bohnert la funcția de procuror-șef al Parchetului UE, pentru că ar însemna ca în competiție să intre celălalt candidat, clasat pe locul al treilea, germanul Andreas Ritter, au explicat pentru Digi24.ro surse de la Bruxelles. În schimb, Franța va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi, prin vot oficial, iar acest vot ar urma să fie o chestiune de zile, au mai spus sursele Digi24.ro.

Citiți și:  Ludovic Orban, după retragerea lui Jean- Francois Bohnert: Pesedişti, vă gândiţi cumva la seppuku?

 Viorica Dăncilă, despre candidatura Laurei Codruţa Kovesi: Nu cred că este oportună o susţinere

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franța „dă prioritate” economiei de război și accentuează producția de rachete

Momentul în care Paul al României a fost ridicat de polițiști de la resortul de lux din Malta, unde era în vacanță (VIDEO)

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Ambasada Franței din Moscova a fost vandalizată cu simboluri amenințătoare care fac trimitere la război

Partenerii noștri