Live

Sacrilegiu culinar în Franţa: angajaţilor li se va permite să mănânce la birou. Până acum, legea îi obliga să ia prânzul în oraş

Data actualizării: Data publicării:
Mâncare la birou. Foto: Getty Images

Francezii vor putea lua masa de prânz la birou fără teama că vor încălca legea: guvernul francez a decis suspendarea prevederii care îi obliga pe angajaţi să mănânce în oraş şi nu la locul de muncă. Decizia a fost luată ca măsură de limitare a răspândirii coronavirusului, informează CNN.

Pauza de prânz, sau „la pause déjeuner”, reprezintă în Franţa un obicei respectat cu sfinţenie. Până în prezent, Codul Muncii interzicea angajatorilor să permită salariaţilor „să mănânce în incinta spaţiului de lucru”, măsură care reflectă importanţa pe care francezii o acordă mâncării şi meselor principale ale zilei.

Înainte de pandemia de COVID-19, francezii obişnuiau să iasă în oraş în pauza de prânz, unde comandau la un bistro din apropiere un meniu copios, cu două sau chiar trei feluri de mâncare, alături de alţi colegi de birou.

Noua regulă impusă acum de autorităţi se aplică firmelor şi companiilor care au mai mult de 50 de angajaţi şi a căror cantină nu permite distanţarea socială la cel puţin un metru între salariaţi.

În Franţa, restaurantele, barurile şi cafenelele sunt închise de la finele lunii octombrie 2020. Restricţiile de călătorie sunt instituite în întreaga ţară în intervalul 18:00 - 06:00.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Momentul în care Paul al României a fost ridicat de polițiști de la resortul de lux din Malta, unde era în vacanță (VIDEO)

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Ambasada Franței din Moscova a fost vandalizată cu simboluri amenințătoare care fac trimitere la război

Macron face apel pentru o apărare europeană mai puternică: „Europa ar putea muri, nu suntem echipaţi pentru a face faţă riscurilor”

Partenerii noștri