Live

Un câine al armatei israeliene a înregistrat pe o cameră Go-Pro vocile celor trei ostatici ucişi din greşeală

Data publicării:
Trupele israeliene au identificat din greşeală trei ostatici israelieni ca fiind o ameninţare şi au deschis focul asupra lor, ucigându-i. FOTO: Profimedia Images

Un câine de căutare al armatei israeliene a înregistrat apeluri la ajutor ale celor trei ostatici din Fâşia Gaza care ulterior au fost împuşcaţi mortal din greşeală de soldaţii israelieni, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

Câinele a fost trimis într-o clădire în timpul unei operaţiuni de luptă, echipat cu o cameră de corp Go-Pro.

„Teroriştii au tras asupra câinelui, şi din acel punct, am auzit voci care, după analiza înregistrării, au fost recunoscute ca fiind vocile ostaticilor, toate trei foarte puternice”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari, potrivit unei transcrieri date publicităţii în cursul nopţii, scrie Agerpres, preluând dpa.

Camera corporală a câinelui, care a fost ucis în operaţiune, a fost recuperată şi analizată abia marţi.

Clădirea se afla la numai circa un kilometru de locul unde ostaticii au fost împuşcaţi mai târziu.

După ce a analizat înregistrarea camerei, armata israeliană crede că bărbaţii care îi ţineau ostatici pe cei trei israelieni au fost ucişi în timpul operaţiunii, ceea ce le-a permis acestora să fugă.

Soldaţii israelieni i-au împuşcat accidental pe cei trei ostatici israelieni vineri la Shejaiya, în nordul Fâşiei Gaza. Cei trei erau pe jumătate dezbrăcaţi şi unul dintre ei ţinea un băţ pe care legase o cârpă albă.

Armata a explicat ulterior că soldaţii israelieni au acţionat împotriva procedurilor în vigoare când au deschis focul asupra celor trei ostatici.

Citește și: Cei trei ostatici uciși de armata israeliană scriseseră cu resturi de mâncare mesajul "SOS"

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

31 de morți după ce armata israeliană a atacat o tabără de refugiați din centrul Fâșiei Gaza

800.000 de persoane au fugit din Rafah în ultimele 2 săptămâni

„Trebuie să aleagă între victorie și dezastru”. Ultimatum pentru Netanyahu - un partener de guvernare amenință cu dărâmarea guvernului

IDF a identificat cadavrul unui alt ostatic în tunelurile Hamas din Gaza

Partenerii noștri