Live

Un fost cap al mafiei din SUA își spune povestea: „Aproape toți cei pe care îi cunoșteam sunt fie morți, fie închiși pe viață”

Data actualizării: Data publicării:
Michael Franzese a fost unul din șefii clanului mafiot italo-american Colombo până acum aproape 30 de ani. Sursa: captură Youtube

Michael Franzese a fost unul din șefii clanului mafiot italo-american Colombo până acum aproape 30 de ani. A renunțat la legăturile cu Mafia, iar acum le vorbește tinerilor pentru a-i convinge să nu se alăture grupurilor criminale organizate, relatează Reuters.

„Merg în centrele de corecție pentru minori, vorbesc cu tinerii tot timpul... și le spun ce înseamnă să ajungi pe stradă și unde vor ajunge în cele din urmă”, a spus Franzese pentru Reuters.

Oamenii cred că Cosa Nostra este cea mai mare mafie din lume, așa că atunci când le vorbesc, mă ascultă. Am credibilitate în fața lor și asta este important. Și cred că am reușit să am un impact extraordinar asupra multor tineri în ultimii 25 de ani”, a spus el.

Franzese, născut în New York, acum în vârstă de 70 de ani, pleacă într-un turneu în Marea Britanie pe 2 iulie, pentru a-și spune și acolo povestea.

Voi spune câteva lucruri despre care nu am mai vorbit până acum și de care cred că oamenii vor fi foarte interesați”, a spus el.

Franzese a renunțat la universitate după ce tatăl său, un adjunct al șefului clanului Colombo, John „Sonny” Franzese, a fost trimis la închisoare pentru un jaf bancar, în 1967. A devenit „caporegime”, sau căpitan, și a fost implicat în diverse afaceri, inclusiv o schemă de amploare de contrabandă cu benzină, și a devenit personaj în filmul „Goodfellas”.

El spune că decizia de a părăsi mafia a fost „dureroasă”, dar că acum se simte „binecuvântat” pentru că a făcut această alegere.

„Aproape toți cei pe care îi cunoșteam sunt fie morți, fie la închisoare pe viață”, a spus Franzese, care a făcut și el închisoare în anii 1990 pentru acuzații de extorcare.

„Vreau să fiu cunoscut drept un om care a făcut lucrul corect după ce a făcut greșeli multă vreme”, spune el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Raport GI-TOC: România a făcut progrese semnificative în combaterea corupției

Criminalul suedez de 16 ani care a fost prins în România a fost extrădat

Cum a reușit „cel mai cool dictator din lume” să transforme o țară asediată de bandele de criminali în una dintre cele mai sigure

Operațiune spectaculoasă la Sofia. Un spion rus a fost arestat chiar în sediul Direcției de Combatere a Crimei Organizate din Bulgaria

Partenerii noștri