Live

Foto Un oficial al administrației ruse din Herson îndeamnă locuitorii la calm, în timp ce el este cazat la un hotel de 5 stele din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Kirill Stremusov în biroul său din Herson, pe 20 iulie 2022, sub portretul lui Putin. Pe masă, portretele lui Che Guevara și Stalin. Foto: Profimedia

Un oficial instalat de ruși la conducerea regiunii Herson, care califica drept fake contraofensiva declanșată de ucraineni și îi îndemna pe locuitorii din zonă să stea liniștiți pentru că „totul e în regulă”, își transmitea apelurile la calm de la adăpostul unui hotel de cinci stele din Rusia. Internauții au analizat clădirile care se văd în spatele lui Kirill Stremusov în timp ce își înregistra mesajul video și au putut stabili că acesta era cazat la hotelul Marriott din Voronej, oraș aflat în sud-vestul Rusiei, potrivit Sky News.

Kirill Stremusov, adjunctul conducerii civile și militare instalate de ruși în regiunea Herson, a postat pe Telegram o serie de înregistrări video în care îi asigură pe locuitorii din Herson că „totul e în regulă” și că el „va continua să meargă prin Herson” în ciuda intensificării luptelor pe frontul din sud, scrie publicație britanică Sky News.

El l-a comparat pe președintele Volodimir Zelenski cu Hitler și susține că trupele ucrainene au suferit înfrângeri în Herson.

Totuși, analiza imaginilor video a relevat că au fost filmate la hotelul Marriott din orașul Voronej.

Într-unul dintre clipurile postate, pe geamul din spatele oficialului se vede o clădire mare cu două coloane, iar în alt clip apar în fundal mai multe clădiri roz.

Clădirile au fost localizate în orașul Voronej, iar unghiul din care se văd în înregistrări arată că au fost filmate din hotelul Marriott.

În ziua în care armata ucraineană a anunțat declanșarea contraofensivei în regiunea Herson, Kirill Stremusov cataloga anunțul drept „fake” și spunea că acțiunile trupelor ucrainene vor crește dorința localnicilor de „a pune capăt acestui coșmar” și de a organiza un referendum pentru alipirea la Rusia.

„Este un fake. Ofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei este un fel de iluzie, un film. Nimeni nu avansează nicăieri, nimeni nu se retrage. E o poveste. Trăim liniștit, ne dezvoltăm”, declara Stremusov, potrivit TASS.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Paleologu: Regimul Putin s-a transformat într-o sectă apocaliptică cu viziuni delirante. E un caz exemplar de patologie a puterii

Premierul Estoniei: Putin încearcă să transforme în armă amenințarea migrației în masă, pentru a diviza Europa

Ungaria a respins rezoluția Consiliului Europei care sprijină formula de pace a Ucrainei: „Avem nevoie de negocieri de pace reale”

Rusia acuză Marea Britanie că e un „participant de facto” în războiul din Ucraina

Partenerii noștri