Live

Ungaria cumpără din SUA un sistem de apărare antiaeriană de un miliard de dolari

Data publicării:
Rachetă folosită în sistemul Advanced Medium-Range Air-To-Air Missile (AMRAAM) Foto: Guliver/GettyImages

Ungaria va da un miliard de dolari pentru a-și achiziționa din Statele Unite un sistem de apărare antiaeriană aer-aer, aceasta fiind cea mai mare achiziție de armament din istoria coopăerării militare bilaterale, informează Agerpres.

Conform unei declaraţii de intenţie semnate miercuri la Budapesta de ministrul ungar al apărării Tibor Benko şi ambasadorul SUA în Ungaria, David Cornstein, este vorba de sistemul Advanced Medium-Range Air-to-Air Missiles (AMRAAM). Achiziţia în valoare de 1 miliard de dolari se înscrie în programul SUA pentru Vânzări militare în străinătate (Foreign Arms Sales), tranzacţia urmând să fie finalizată până la 30 septembrie.

Ministrul ungar al apărării a precizat că sistemul va fi folosit în principal cu rol de descurajare, dar şi pentru creşterea securităţii şi pentru antrenament. Sistemul este produs de compania Raytheon Technologies.

Ambasadorul american a subliniat la rândul său că acest sistem de apărare antiaeriană, folosit deja în mai multe ţări, este compatibil cu standardele NATO, adăugând că speră ca Ungaria să nu fie nevoită niciodată să-l folosească.

Ungaria, membră a NATO, şi-a intensificat eforturile de apărare sub mandatul premierului Viktor Orban, crescând bugetul alocat apărării de la 0,95% din PIB în 2013 la 1,21% în 2019. Ținta cerută de NATO și în special de Statele Unite este însă de 2 la sută din PIB.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul feminim 8+1 al României a câștigat aurul la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Demonstraţie de forţă la frontiera dintre Polonia şi Lituania. NATO amintește Rusiei că faimosul Coridor Suwalki rămâne sub protecție

Marcel Ciolacu e „ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidențiale

Ciolacu, despre şansele lui Iohannis la şefia NATO: Atuul preşedintelui este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale

Partenerii noștri