Live

Victorie uriașă pentru drepturile femeilor: Șeful Curții Supreme din SUA a blocat legea care interzicea avortul într-un stat

Data publicării:
Sute de mii de femei au protestat în SUA față de interzicerea avorturilor. Sursa foto Profimedia images

Șeful Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii, John Roberts, a blocat împreună cu colegii săi liberali o lege controversată privind interzicerea avortului în statul Louisiana, stabilind că este neconstituțională, scrie CNN. În urma legii, două din trei clinici care practică avortul ar fi urmat să se închidă.

„Această lege ar fi îngreunat accesul la această procedură pentru femei. Prin urmare, nu poate constitui un precedent", a declarat Roberts. 

Hotărârea este un câștig pentru activiștii pentru drepturile omului, care susțin că legea era o încercare voalată de a restricționa accesul la întreruperea voluntară a sarcinii.

Legea le interzicea medicilor să efectueze procedura, cu excepția cazului în care ar fi avut drepturi depline în spitalele respective. Acest lucru ar fi însemnat că un singur medic ar fi trebuit să furnizeze serviciul pentru aproape 10.000 de femei, anual, estimează NBC News.

Susținătorii dreptului la avort se temeau că acest caz ar fi marcat începutul unui lung șir de interdicții impuse de latura conservatoare a Instanței, adăugând că aceste legi stricte reprezintă un atac la „Roe v. Wade”, decizia Curţii Supreme din 1973 care a legalizat avortul în SUA.

Pe de altă parte, ONG-urile pro-viață au atacat această hotărâre, susținând că aceasta îi va motiva pe conservatori să iasă la vot, în noiembrie: "Este imperios necesar să-l realegem pe Donald Trump și să avem o majoritate pro-life în Senatul american", potrivit publicației Politico.

Decizia Curții Supreme este cea mai recentă dintr-o serie de înfrângeri pentru administrația Trump și susținătorii săi.

Autoritățile din 8 state, acuzate că s-au folosit de criza COVID pentru a îngreuna accesul la avort

Autoritățile din statele Texas, Oklahoma, Alabama, Iowa, Ohio, Arkansas, Louisiana şi Tennessee sunt acuzate că se folosesc de criza noului coronavirus pentru a împiedica sau a îngreuna accesul la avort, au denunţat experţii Grupului de lucru al ONU privind discriminarea împotriva femeilor şi fetelor.

Limitând accesul la întreruperea voluntară a sarcinii, autorităţile din aceste state "au pus în pericol femeile şi au exacerbat inechităţile sistemice", a afirmat Elizabeth Broderick, vicepreşedinta grupului de lucru al ONU, potrivit Agerpres.

Autorităţile americane au obligat aceste femei să se deplaseze în alte state, determinându-le totodată să încalce măsurile de restricţie privind mobilitatea, a adăugat ea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blinken: Un atac israelian asupra orașului Rafah ar provoca pagube „dincolo de ceea ce este acceptabil”

SUA au testat un avion autonom, cu inteligență artificială. În unele scenarii, s-a descurcat mai bine decât avioanele cu piloți umani

De Niro îl atacă din nou pe Trump: „E un monstru. Nu cred că americanii înţeleg cât de periculos va fi dacă va ajunge iar preşedinte”

Rusia susține iar că a doborât rachete americane de tip ATACMS deasupra Crimeei ocupate

Partenerii noștri