Live

Ion Iliescu rămâne internat la Spitalul Elias. Medicii au anunțat care este starea lui de sănătate

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Lviu Florin Albei

Fostul președinte al României Ion Iliescu rămâne în continuare sub tratament la Spitalul Universitar de Urgență Elias din Capitală, anunță reprezentanții unității spitalicești, care precizează că starea de sănătate a fostului șef de stat evoluează favorabil.

„Starea de sănătate a domnului Ion Iliescu evoluează favorabil. Investigațiile și tratamentul vor fi continuate în condiții de internare”, au transmis reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Elias, prin intermediul unui comunicat de presă remis sâmbătă MEDIAFAX.

Vineri seară, medicii anunțau că Ion Iliescu a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Elias, pentru investigații, fostul președinte prezentându-se cu febră.

Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană - tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală.

Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu, pentru a-l pune sub acuzare în Dosarul Mineriada

Petre Roman și Voican Voiculescu au mers la Parchetul General, unde vor fi puși sub acuzare în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

Dosarul Mineriadei: Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu sunt chemați la parchet. Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

Procurorul general îi cere preşedintelui Iohannis aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei

Partenerii noștri