Live

Video Moment emoționant în sala de judecată. Navalnîi i-a desenat soției o inimă, din boxa condamnaților: „Nu fi tristă, totul va fi bine!”

Data actualizării: Data publicării:
Semnul făcut de Navalnîi către soția sa, după ce au auzit sentința care îl trimite după gratii. Foto: Profimedia Images

Imediat după aflarea sentinței care îl trimite după gratii, Alexei Navalnîi a încercat, din boxa condamnaților, să o consoleze pe soția sa, aflată în sala de judecată. Mai întâi i-a zâmbit în timp ce a format o inimă cu ajutorul mâinilor, iar mai apoi a desenat inima și pe geamul boxei, scrie The Guardian.

Jurnaliștii au surprins momentul emoționant de la procesul de marți, iar fotografia și clipul cu liderul opoziției care face semnul inimii către soția sa, au devenit virale pe rețelele sociale.

După ce judecătorul a citit verdictul, Yulia, soția lui Navalnîi, și-a scos masca, a zâmbit deși avea lacrimi în ochi, a făcut cu mână și apoi a ridicat din umeri.

„Nu fi tristă, totul va fi bine!”, a țipat Alexei Navalnîi după aflarea sentinței, în încercarea de a o consola pe soția sa, potrivit jurnaliștilor aflați la fața locului.

Navalnîi a fost condamnat marți la 2 ani și 8 luni de închisoare fiind acuzat că a încălcat termenii controlului judiciar, după o sentință cu suspendare din 2014 pentru delapidare.

Soția lui Navalnîi s-a aflat în sala de judecată și a auzit sentința alături de condamnat, de avocații acestuia și de jurnaliști. După încheierea procesului, ea a refuzat să comenteze și a ieșit din sala de judecată, privind direct înainte.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CNN: Hackerii anti-Kremlin s-au răzbunat pe Putin pentru uciderea lui Alexei Navalnîi

„Chiar și după moarte, Navalnîi îi provoacă pagube maxime lui Putin”. Care era planul final al liderului opoziției din Rusia

Soția lui Zelenski a refuzat invitația lui Biden de a asista la discursul Starea Uniunii. Motivul: ar fi stat lângă văduva lui Navalnîi

Mascarada democrației s-a încheiat: Kremlinul le transmite un mesaj de amenințare adversarilor lui Putin

Partenerii noștri