Live

Principesa Margareta va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Facebook. Familia Regală a României

Custodele Coroanei, MS Margareta, şi principele consort Radu vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a a II-a, a transmis, marţi, Secretariatul Regal.

Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie la ora locală 11:00 (10:00 GMT) la Westminster Abbey din Londra, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham.

Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat sâmbătă noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, care a murit joi la Castelul Balmoral din Scoţia, la vârsta de 96 de ani.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Regele Charles deschide pentru prima dată pentru public Castelul Balmoral, unde a murit Regina Elisabeta a II-a

„Misteriosul” Banksy ar putea fi obligat de instanță să-și dezvăluie identitatea după un desen cu Regina Elisabeta a II-a

Donald Trump nu e un fan al prințului Harry: „A trădat-o pe regină. Este de neiertat”

Maia Sandu a plantat un stejar la Castelul Regal de la Săvârşin. „I-am mulţumit Majestăţii Sale pentru sprijinul său ferm”

Partenerii noștri