Live

Rafinăria Petrobrazi, amendată cu 100.000 de lei din cauza poluării

Data publicării:
Rafinăria Petrobrazi. Sursă foto: omvpetrom.com

Rafinăria Petrobrazi a fost amendată de către comisarii de mediu din Prahova în urma unui control efectuat pe fondul numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv şi a apariţiei unui trend de depăşire a valorilor limită la indicatorul hidrogen sulfurat (H2S).

Conform unui comunicat postat, miercuri, pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova, comisarii au aplicat o sancţiune de 100.000 lei în urma neconformităţilor constatate la controlul efectuat.

Controlul a fost iniţiat ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv creat în proximitatea rafinăriei precum şi a apariţiei unui trend de depăşire a valorilor limită la indicatorul H2S înregistrat de către echipamentele de monitorizare din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA). În cadrul controlului comisarii au constatat nerespectarea unor condiţii din actul de reglementare, precum şi a normelor de monitorizare a surselor de emisie atmosferice. În vederea evitării unor astfel de situaţii comisarii au impus companiei luarea tuturor măsurilor astfel încât toate operaţiunile de pe amplasament să se realizeze fără determinarea unor deteriorări a calităţii aerului dincolo de limitele amplasamentului, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BEJ Prahova i-a admis candidatura lui Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean

Șofer filmat în timp ce doboară cu camionul o poartă de gabarit din Prahova. Polițiștii au deschis o anchetă

Bode: Am sesizat Curtea de Arbitraj a PNL cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu

„Din respect pentru prahoveni”: Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova

Partenerii noștri