Live

Cercetătorii au realizat prima radiografie 3D în culori a corpului uman

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Facebook/ CERN

Oamenii de ştiinţă din Noua Zeelandă au realizat prima radiografie în trei dimensiuni (3D) şi în culori a unui corp uman, graţie unei tehnici care ar putea contribui la îmbunătăţirea diagnosticării medicale, potrivit Laboratorului European pentru Fizica Particulelor de la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), a cărei tehnologie a fost utilizată în acest scop, informează AFP.

Noul dispozitiv, bazat pe radiografia tradiţională alb-negru, încorporează tehnologia de urmărire a particulelor dezvoltată pentru Marele Accelerator de Hadroni (LHC) al CERN, care a permis descoperirea, în 2012, a faimoasei particule elementare insesizabile numită bosonul Higgs, potrivit Agerpres.

''Această tehnică de imagistică cu raze X în culori ar putea produce imagini mai clare şi mai precise şi ar putea să îi ajute pe medici să ofere pacienţilor diagnostice mai exacte", susţine CERN într-un comunicat.

Potrivit CERN, imaginile arată în mod clar diferenţa dintre os, muşchi şi cartilaj, dar şi poziţia şi dimensiunea tumorilor canceroase, spre exemplu.

Tehnologia CERN, numită Medipix, funcţionează ca o cameră care detectează şi numără particule individuale subatomice în timp ce acestea intră în coliziune cu pixelii, atunci când obturatorul electronic este deschis. Acest fapt permite realizarea de imagini de înaltă rezoluţie şi de mare contrast.

Astfel, noul instrument de imagistică permite obţinerea de imagini pe care nu le poate realiza niciun alt dispozitiv de imagistică, după cum a subliniat dezvoltatorul său, Phil Butler, de la Universitatea Canterbury (Noua Zeelandă).

Societatea neo-zeelandeză MARS Bioimaging Ltd comercializează acest scaner 3D, numit ''Spectral CT'', precizează sursa citată.

Lunile următoare, acest scaner va face obiectul primului test clinic efectuat pe pacienţi de la ortopedie şi reumatologie din Noua Zeelandă, deschizând calea către o potenţială utilizare de rutină a acestui echipament de nouă generaţie, potrivit CERN.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A murit fizicanul care a prezis existența bosonului Higgs, care conferă masă materiei. Teoria lui a fost demonstrată după 50 de ani

Cercetătorii de la CERN vor un nou accelerator de particule pentru a descoperi restul de 95% din Univers

Acceleratorul de particule de la CERN a fost repornit. Fizicienii speră să afle cât mai multe lucruri despre „particula lui Dumnezeu”

Acceleratorul de particule de la CERN va fi repornit. Cercetătorii speră să descopere „materia întunecată”

Partenerii noștri