Live

Avertismentul lui Sir Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Împlinirea a 50 de ani de la data la care a fost transmis primul mesaj între două laboratoare din Statele Unite prin intermediul internetului „trebuie să marcheze momentul în care începem să luptăm pentru internetul pe care îl dorim”, a declarat marţi Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web (WWW), avertizând totodată că puterea acestei reţele informatice mondiale „este ameninţată”.

Primul mesaj a fost transmis de cercetători din cadrul agenţiei specializate a Departamentului Apărării al Statelor Unite (Defense Advanced Research Projects Agency - DARPA), la data de 29 octombrie 1969, la doar câteva luni de la momentul istoric pentru omenire când astronautul american Neil Armstrong a făcut primii paşi pe Lună.

Mesajul a fost trimis dintr-un laborator al Universităţii California din Los Angeles către Institutul de Cercetare Stanford.

Cercetătorul britanic Tim Berners-Lee, care a adus internetul publicului larg 20 de ani mai târziu, în 1989, realizând limbajul pentru realizarea paginilor de internet, denumit HTML - 'hypertext markup language' şi protocolul de comunicaţie destinat transferului de informaţie criptată - HTTP - ''Hypertext transfer protocol'', a salutat împlinirea a 50 de ani de la apariţia internetului.

„Internetul şi web-ul au schimbat în bine viaţa a miliarde de oameni. Dar puterea lor de a face bine este ameninţată”, a notat el pe Twitter, citat de Agerpres.

„Această aniversare trebuie să marcheze momentul în care începem să luptăm pentru internetul pe care îl dorim”, a adăugat expertul.

Cu cât contribuie Internetul la economia mondială

De asemenea, Berners-Lee a avertizat într-o declaraţie publicată pe site-ul World Wide Web Foundation că puterea de a face bine prin intermediul serviciilor de internet este subminată din ce în ce mai mult de persoane rău intenţionate, care răspândesc ura, şi de interese ce ameninţă democraţia.

Berners-Lee a făcut apel la realizarea unei noi înţelegeri pentru web care să aducă împreună guverne, companii şi grupuri cetăţeneşti în vederea conceperii unui plan de acţiune cu scopul protejării internetului.

Departamentul de Stat al SUA a notat într-un comunicat că în cei 50 de ani de la transmiterea primului mesaj, peste jumătate din populaţia lumii este online, iar internetul contribuie cu trilioane de dolari la economia mondială.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furtuna solară a perturbat sateliții Starlink. Anunțul făcut de Elon Musk

Guvernul a aprobat conectarea la internet de mare viteză și 5G pentru 1000 de localități

Cum ne influențează viața rețelele sociale. Expert: E un concurs între oameni care se laudă

Experți din Franța: Copiilor sub 11 ani ar trebui să le fie interzis să aibă un telefon mobil, cei sub 13 ani fără acces la internet

Partenerii noștri