Live

Val de concedieri din cauza vânzărilor slabe de iPhone

Data publicării:

Compania taiwaneză Foxconn, cea care asamblează cele mai multe telefoane iPhone pentru Apple, a concediat nu mai puţin de 50.000 de angajaţi din octombrie şi până acum.

Potrivit Reuters, e ceva cu totul neobişnuit pentru Foxconn să desfacă aceste contracte de muncă pe finalul anului. Aşadar, nu numărul acestora este semnificativ, ci perioada aleasă.

Numai că o explicaţie ar putea exista. Concedierile au început imediat după ce Apple a lansat noile modele de iPhone. Adică exact cele care s-au vândut sub aşteptări şi în cazul cărora Apple a anunţat că va reduce producţia pe primele 3 luni ale acestui an cu 10 procente.

Deşi Foxconn nu a prezentat motivele pentru care a renunţat la cele 50 de mii de contracte de muncă, se poate intui că decizia are legătură şi cu evoluţia afacerilor Apple.

Piaţa chineză e principalul motor de creştere pentru americani pe piaţa telefoanelor. Dacă lucrurile nu mai merg acolo, şi companiile cu care lucrează Apple vor avea de suferit. Foxconn e doar una dintre ele.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un telefon căzut de la 5.000 de metri din avionul Alaska Airlines a fost găsit în stare „intactă”

Un hoț de telefoane a furat sute de iPhone-uri și și-a lăsat victimele fără sute de mii de dolari din aplicațiile bancare (WSJ)

Un bărbat a furat 53 de iPhone în prima lui zi de muncă la un magazin de electronice

Bătaie şi îmbrânceli la un mall din Dubai, unde oamenii s-au călcat în picioare pentru noul iPhone 15

Partenerii noștri