Live

Braconieri de coarne de rinocer, devoraţi de lei într-o rezervaţie

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Cel puţin doi braconieri de coarne de rinocer au murit fiind devoraţi de lei în rezervaţia Sibuya, din sud-estul Africii de Sud, potrivit proprietarului acestui parc natural, Nick Fox.


Paznicii rezervaţiei au descoperit săptămâna aceasta rămăşiţele a două persoane într-o zonă populată cu lei, deşi ar putea fi vorba de trei victime, relatează EFE.

"Judecând după încălţăminte şi obiectele găsite în zonă, bănuiesc că două sau chiar trei persoane (braconieri) au murit. Rămăşiţele erau împrăştiate într-o zonă foarte întinsă, ceea ce îngreunează strângerea tuturor datelor", a declarat joi Fox ziarului local ''Sowetan'', citat de Agerpres.

Proprietarul rezervaţiei din apropierea oraşului Kenton-on-Sea crede că grupul de intruşi a pătruns în Sibuya în noaptea de duminică spre luni, săptămâna aceasta.

"Erau înarmaţi printre altele cu arme cu amortizor, topoare şi cleşti de tăiat sârma şi aveau mâncare pentru mai multe zile: totul arată că grupul urma să împuşte rinoceri pentru a le tăia coarnele", a explicat Fox pe contul de Facebook al rezervaţiei.

Marţi dimineaţă, unul dintre paznici a găsit rămăşiţele umane. "Este clar că banda de braconieri s-a întâlnit cu un grup de şase lei", notează Fox.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Mali Govender, a declarat că anchetatorii au trimis resturile umane la institutul medico-legal şi verifică dacă armele de foc au fost folosite la activităţi de braconaj sau la alte infracţiuni.

Cu aproximativ 20.000 de rinoceri, Africa de Sud concentrează 80 la sută din populaţia acestor animale de pe continentul african. Din 2013, peste 1.000 de rinoceri sunt ucişi anual de braconieri, care vând coarnele lor pe piaţa asiatică.

Vândută ca afrodisiac pe piaţa neagră asiatică, pudra din coarne de rinocer a atins, în 2011, preţuri ameţitoare de peste 70.000 de euro pe kilogram, informează Green-Report.

Coarnele de rinocer se negociază la sume ce pot ajunge până la 200.000 de euro, în funcţie de mărime, potrivit datelor publicate de poliţia europeană, Europol. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

17 arme de vânătoare, două pistoale cu glonţ şi muniţie, descoperite de polițiști la braconieri de animale sălbatice

VIDEO Un bivol contra 10 lei: Cum a reușit uriașul erbivor să scape de atacatori

VIDEO Un lup și un pui de urs, prinși în lațuri în Munții Gurghiului. Lupul a murit

Flotila-fantomă din Coreea de Nord eșuată de-a lungul coastei rusești. Imagini rare din „Cimitirul Piraților”

Partenerii noștri