Live

Vârful Mont Blanc se „mișcă” și este mai mic cu doi metri decât era în 2021

Data actualizării: Data publicării:
Vârful Mont Blanc avea la o măsurătoare efectuată în septembrie o altitudine de 4.805,59 metri, cu 2,22 de metri mai mică decât la precedenta măsurătoare, în 2021. FOTO: Profimedia Images

Vârful Mont Blanc avea la o măsurătoare efectuată în septembrie o altitudine de 4.805,59 metri, cu 2,22 de metri mai mică decât la precedenta măsurătoare, în 2021, anunţă joi topografi experţi din Haute-Savoie, o diferenţă care poate reflecta variaţii pluviometrice din vară şi care a mai fost observată în trecut, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Mont Blanc ar putea foarte bine să fie mult mai înalt în doi ani, la viitoarea măsurătoare. Strângem date pentru generaţiile viitoare. Nu suntem aici pentru a le interpreta. Lăsăm asta oamenilor de ştiinţă”, a explicat un expert, îndemnând „să nu se folosească măsurătoarea pentru a bate câmpii”.

Aproximativ 20 de persoane, repartizate în opt echipe şi înarmate cu instrumente de ultimă oră şi echipate pentru prima oară cu o dronă, s-au căţărat la jumătatea lui septembrie pe acest vârf din Europa Occidentală pentru a efectua mai multe măsurători.

Este vorba despre cea de-a 12-a ediţie a acestei operaţiuni, care are ca scop colectarea de date care să ofere informații despre impactul modificărilor climatice asupra muntelui, o iniţaitivă lansată în 2001.

„În urma acestor campanii de măsurători, am învăţat deja multe. Ştim că vârful este într-o mişcare continuă, atât ca altitudine, cu variaţii de aproape cinci metri, cât şi ca poziţie”, a subliniat expertul.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cât de asemănătoare sunt Terra și Marte? Cercetătorii au făcut o descoperire inedită pe Planeta Roșie: „Ceva special a fost acolo”

O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul

Stilul de viață sănătos poate „învinge” genele proaste. Cum putem trăi mai mult cu cinci ani (studiu)

Procesul extrem de rar prin care au luat naștere plantele pe Pământ a fost recreat de oamenii de știință

Partenerii noștri