Live

Ilie Năstase i-a cerut Simonei Halep să nu mai reprezinte România în competițiile din circuitul WTA

Data actualizării: Data publicării:

Ilie Năstase i-a cerut Simonei Halep să nu mai reprezinte România în competițiile din circuitul WTA. Fostul lider al clasamentului ATP este nemulţumit că Federația Română de Tenis are finanțarea blocată încă din 2017 şi lansează un atac la adresa actualului ministru al sportului. În replică, Ionuţ Stroe, ministrul Sportului spune că este vorba de o problemă juridică care trenează de doi ani.

Ilie Năstase, fost tenismen: „A venit noul ministru şi Federaţia de Tenis nu a fost invitată la întâlnirea cu toate ministerele. I-am spus lui Halep: <Simona, când te duci acum, să apară în dreptul tău România, nu! Te duci, ştergi, şi nu mai pui România. Pui FRT, Federaţia Română de Tenis>. Dacă oamenii nu vor să te mai invite, suntem o federaţie puternică, cu numărul 1 mondial, şi nu inviţi la minister această federaţie inseamnă că omul ăsta care e ministru a luat-o razna. A luat-o razna complet”.

Ilie Năstase a răbufnit și miercuri, în Parlament, la discuţia despre sport iniţiată de doi senatori PSD, și s-a arătat dezamăgit că în România nu se vrea performanţă, iar sportul este lăsat pe ultimul loc.

Ilie Năstase: „Pentru mine este o mare jignire, cel care conduce sportul românesc nu este prezent, aici. Jignire pentru toţi care suntem aici la masă. Şi pentru Nadia, pentru toata lumea.

Am rămas în urmă cu bugetul pentru sport. Bugetul pentru sport este zero, asta e…vrem să facem performanţă?! Ştiţi cine este ministrul sportului în Franţa? O româncă!”
Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, spune că la mijloc este o problemă legală.

„Nu Ionut Stroe a generat această situaţie, e o problemă juridică, care ţine de problemele interne ale federaţiei. Eu respect pe toţi marii sportivi şi nu doresc a intra în polemică cu absolut nimeni. În acest moment, din punct de vedere juridic nu există o persoană recunoscută legal care să semneze şi să angajeze federaţia în relaţii instituţionale şi acesta e motivul în care Ministerul Sportului nu a putut finanţa legal activitatea acestei federaţii. Odată rezolvată problema lor în instanţe vom avea cadru legal pentru reluarea finanţării”.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: „E un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie”

Simona Halep a primit wild card pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc la Paris

Stroe e optimist și spune că Burduja are „șanse foarte mari” la Primăria Capitalei: „Are avantajul tinereții”

Simona Halep explică de ce nu joacă la Madrid Open: Corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit

Partenerii noștri