Live

O nouă performanță pentru Ana Bogdan: e în semifinale la Bogota!

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulver/GettyImages

ACTUALIZARE. Ana Bogdan e în semifinalele turneului de tenis de la Bogota! Ea a reușit să o învingă fără probleme, în sferturile de finală, pe sportiva chiliană Daniela Seguel (locul 191 WTA).

Meciul a durat o oră și zece minute, iar Ana Bogdan, 25 de ani, și-a adjudecat victoria în două seturi, ambele câștigate cu 6-1. Partida contând pentru careul de ași de la Bogota s-a desfășurat în aceeași zi în care Ana Bogdan a obținut calificarea în sferturile de finală într-un meci - ceva mai dificil - care fusese întrerupt în ajun din cauza ploii. 

Ana, care e a șaptea favorită a turneului columbian, o va întâlni în semifinale pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova, locul 132 WTA. Va fi primul său meci cu sportiva din Slovacia în vârstă de 23 de ani, care a profitat în sferturi de abandonul jucătoarei columbiene Emiliana Arango, la scorul de 6-1, 1-0.

Ana Bogdan reușește calificarea în semifinale în al doilea turneu consecutiv la care participă, după ce săptămâna trecută reușise aceeași performanță la Monterrey, în Mexic, când Garbine Muguruza i-a barat drumul către finală.

Ea mai are o semifinală WTA în palmares, anul trecut, la Bucureşti. Schmiedlova este fostă câştigătoare a titlului la Bucureşti în 2015.

Jucătoarea născută la Sinaia şi-a asigurat un cec de 11.500 dolari şi 110 puncte WTA.


Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 76 WTA şi cap de serie 7, s-a calificat, vineri, în sferturile de finală ale turneului de la Bogota, cu premii totale de 250.000 de dolari.

Bogdan a trecut în optimi de sportiva rusă Anna Blinkova, locul 115 mondial, scor 1-6, 7-6 (8), 6-4.

Meciul a început joi, dar a fost întrerupt în setul trei, la scorul de 1-1, din cauza ploii.

În sferturi, Ana Bogdan va evolua, tot vineri, cu sportiva chiliană Daniela Seguel, venită din calificări şi locul 191 mondial.

Pentru accederea în sferturi, Bogdan va primi 6.175 de dolari şi 60 de puncte WTA.

(sursa: News.ro)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ana Bogdan a fost eliminată în turul trei la Wimbledon, după cel mai lung tie-break din istoria turneelor de Grand Slam

Tenis | România a învins Ungaria cu 4-0, în Billie Jean King Cup

Sorana Cârstea s-a calificat în turul al doilea de la Wimbledon. Țig, Bogdan, Buzărnescu și Niculescu, eliminate

Naomi Osaka, locul 2 în WTA, s-a retras de la Roland Garros după ce a acuzat probleme de anxietate. Ana Bogdan se califică în turul 3

Partenerii noștri