Live

Simona Halep, despre eliminarea de la Beijing: Accidentarea se agravează, trebuie să merg acasă

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep. Foto: Guliver/GettyImages

Simona Halep a explicat de ce a pierdut meciul de luni dimineață, din turul secund al turneului de la Beijing, în fața rusoaicei Ekaterina Alexandrova, locul 38 WTA.

„A fost dur astăzi. Nu mi-am revenit bine după primul meci, așa că mi-a fost dificil să joc astăzi, iar ea (n.red. – Ekaterina Alexandrova) a jucat foarte bine”, a mărturisit Halep jurnaliștilor prezenți la conferința de presă, potrivit Mediafax, în orașul în care, în urmă cu doi ani, urca în premieră în fotoliul de lider mondial.

Simona Halep nu a beneficiat de o zi de repaus între primul și al doilea tur la Beijing, chiar dacă luni s-au jucat ultimele meciuri din turul inaugural, iar meciuri din turul doi se vor juca și marți.

„Accidentarea de la Wuhan se agravează, așa că trebuie să merg acasă și să fac un RMN… să iau o pauză și să fac tratament”, a mai spus Halep.

Sportiva este programată să joace în turneul de la Moscova (14-20 octombrie) și apoi la Turneul Campioanelor (27 octombrie – 3 noiembrie).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biden, un nou avertisment pentru China: Nu e exclusă folosirea forţelor americane pentru a apăra Taiwanul

„O nouă cursă spațială”. Sonda spațială Chang'e-6 a Chinei și-a încheiat cu succes misiunea istorică pe partea întunecată a Lunii

35 de ani de la Masacrul din Piața Tiananmen. Imaginile rămase în istorie după reprimarea brutală a manifestației pentru democrație

35 de ani de la masacrul de la Tiananmen. Președintele Taiwanului spune că represiunea Chinei nu va dispărea „în torentul istoriei”

Partenerii noștri