Simona Halep, eliminată în turul 2 de la Beijing, ia o pauză din motive de sănătate. Bianca Andreescu merge mai departe

Data actualizării: Data publicării:
simona halep
Simona Halep Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep (nr. 6 WTA) a fost eliminată de Ekaterina Alexandrova (nr. 38 WTA) de la turneul de la Beijing, în două seturi, scor 2-6, 3-6, după o oră și cinci minute de joc.

Simona Halep a început cu stângul meciul. A pierdut primele trei game-uri. Abia în game-ul patru și-a revenit și a câștigat primul său game, după care a reușit și primul său break din meci. Cu toate acestea, fostul lider mondial nu a menținut ritmul și a pierdut setul, rusoaica de 24 de ani impunându-se cu 6-2, după 33 de minute de joc.

Ekaterina Alexandrova a început la fel de bine și setul al doilea. A câștigat și pe serviciul ei, dar și pe al Simonei. Halep a reușit să facă rebreak, dar numărul 39 WTA a dus scorul la 4-1 la game-uri. Jucătoarea din Constanța s-a apropiat de rusoaică, la 4-3, dar Alexandrova a mai câștigat un game, 5-3, și a servit pentru meci.

Sportiva din Rusia a câștigat și setul al doilea, 6-3, și s-a calificat mai departe la turneul de la Beijing.

Citiți și:  Simona Halep, despre eliminarea de la Beijing: Accidentarea se agravează, trebuie să merg acasă

Ekaterina Alexandrova, despre Halep: A fost un meci destul de greu, dar ea nu a jucat prea bine

Ekaterina Alexandrova a dat dovadă de mult fair-play după victoria în fața Simonei Halep, prima în fața unei jucătoare de Top 10 în acest sezon și a doua per total, în carieră.

„A fost un meci destul de greu, dar ea nu a jucat prea bine”, a spus rusoaica, potrivit Mediafax.

„Îmi aduc aminte meciul când am jucat ultima dată la Cincinnati, a fost mai greu decât astăzi, dar eu am încercat să rămân concentrată pe toată durata meciului, pentru că știu că poate juca pur și simplu incredibil. Am încercat să fiu concentrată și atentă, mă bucur că am reușit să o fac până la final azi”, a mai spus rusoaica de pe poziția 38 WTA.

Ekaterina Alexandrova o va înfrunta mai departe fie pe bielorusa Aryna Sabalenka, proaspăt câștigătoare la Wuhan, fie pe conaționala Daria Kasatkina.

Accidentarea Simonei Halep s-a agravat

„Accidentarea de la Wuhan se agravează, așa că trebuie să merg acasă și să fac un RMN… să iau o pauză și să fac tratament”, a declarat Simona Halep după meci.

În aceste condiții, prezența Simonei Halep la turneul de la Moscova, care va fi transmis în direct de Digi Sport, în perioada 14-20 octombrie, este pusă în pericol.

Simona Halep, care a împlinit de curând 28 de ani, a abandonat în optimile turneului de la Wuhan. Ea n-a mai putut continua din cauza unor dureri lombare, astfel că a decis să pună stop în primul set al meciului cu Elena Rybakina, la scorul de 4-5, 30-30, deși începuse foarte bine turneul din China.

La câteva minute după ieşirea de pe teren, în meciul cu Rybakina, Simona a precizat că este o accidentare în aceeaşi zonă ca şi cea care a scos-o din circuit tot finalul anului trecut, doar că durerea pe care a simţit-o acum a fost oarecum diferită.

Problemele de sănătate ale Simonei Halep

Simona Halep a revenit pe teren la Beijing la patru zile după abandonul în optimile de finală ale turneului de la Wuhan. Ea a confirmat după meciul de calificare în optimi că nu este recuperată sută la sută. În plus, faptul că se repetă cumva povestea de anul trecut, când a trebuit să renunțe pe final de an la activitatea competițională din cauza durerilor de spate, nu o reconfortează psihic. „Încă nu sunt 100% recuperată, încă mai simt dureri. (...) Am fost puțin demoralizată înaintea startului turneului, pentru că am trecut prin exact aceeași situație ca anul trecut. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să câștig, modul în care am jucat îmi dă încredere", a fost mesajul Simonei după primul tur de la Beijing, potrivit digisport.ro.

Turneul Premier Mandatory de la Beijing, dotat cu premii totale în valoare de 8.285.274 de dolari, se desfăşoară în perioada 28 septembie – 6 octombrie.

Înainte de a pleca de la București în China, Simona Halep declara că a avut niște probleme la gleznă și cu tendonul lui Ahile, două mai vechi probleme de sănătate ale sale, dar a spus că a făcut recuperare și este aptă sută la sută.

Simona Halep este la a noua participare la China Open, dar anul trecut a abandonat încă din primul tur, din cauza problemelor cu spatele. La Beijing venea după ce fusese eliminată în turul al doilea de la Wuhan Open 2018, într-o partidă în care Simona Halep a acuzat dureri la spate şi la coapsa stângă, solicitând de mai multe ori ajutor medical. Ulterior, după un RMN, Simona Halep a aflat că suferă de hernie de disc. Este o afecțiune neurologică, care are loc atunci când unul dintre discurile coloanei vertebrale se deplasează, ceea ce duce la apariția unor dureri de spate foarte intense.

Totuși, de turneul China Open o leagă amintiri foarte frumoase pe Simona Halep, pentru că la Beijing a devenit pentru prima oară lider mondial, în 2017, chiar dacă nu a câștigat competiția. Gazdele i-au făcut atunci o surpriză și i-au dăruit un număr 1, mare aproape cât Simona Halep, făcut din trandafiri.

Duminică, după calificarea în optimi la Beijing 2019, Simona Halep a mai primit o veste bună: s-a calificat pentru a șasea oară consecutiv la Turneul Campioanelor, cu 4.962 de puncte. Cu toate că și anul trecut a obținut calificarea, sportiva a fost nevoită să abandoneze după ce a suferit accidentarea la spate.

Simona Halep riscă să coboare în clasamentul WTA

Simona Halep riscă să coboare în clasamentul WTA, după ce a fost eliminată în turul 2 de la Beijing de Ekaterina Alexandrova (2-6, 3-6). Deși românca a început săptămâna pe poziția a cincea, urcând un loc, ea poate ajunge pe locul 7 la finalul competiției din Asia.

În clasamentul LIVE, Simona Halep ocupă momentan locul 4, dar șansele sunt infime ca ea să rămână acolo. Naomi Osaka, Bianca Andreescu, Petra Kvitova și Kiki Bertens au șanse să o depășească, scrie digisport.ro.

Bianca Andreescu merge mai departe. S-a calificat și ea la Turneul Campioanelor

La Beijing este prezentă, pentru prima oară, și jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în prezent nr. 5 WTA. Ea a avut meci luni dimineață, cu nr. 60 WTA, Aliaksandra Sasnovich din Belarus. A fost primul meci pe care Bianca Andreescu l-a jucat după ce a câștigat US Open 2019.

Canadianca de 19 ani a avut nevoie de trei seturi pentru a merge mai departe. A învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 2-6, 6-1, după un meci care a durat o oră şi 53 de minute. În faza următoare a China Open, sportiva de origine română, dar născută în Canada va evolua cu belgianca Elise Mertens, locul 23 WTA.

După rezultatul de luni, Bianca Andreescu s-a calificat, tot pentru prima dată în carieră, la Turneul Campioanelor de la Shenzhen. Ea este a patra jucătoare care îşi asigură prezenţa la finala sezonului, după Ashleigh Barty, Karolina Pliskova şi Simona Halep.

Pentru ultimele patru locuri la Turneul Campioanelor luptă în continuare Naomi Osaka, Petra Kvitova, Serena Williams, Elina Svitolina, Belinda Bencic şi Kiki Bertens.

Între Bianca Andreescu, Simona Halep și Naomi Osaka, nr. 4 WTA, diferența de puncte în clasamentul WTA este destul de mică, iar turneul de la Beijing ar putea aduce o nouă rearanjare a ierarhiei mondiale.

Ca și Karolina Pliskova, ieșită deja din competiție la China Open 2019, Bianca Andreescu și Naomi Osaka se afla de aceeași parte de tablou cu Simona Halep, astfel că o mult așteptată confruntare - în premieră - între Simona Halep și Bianca Andreescu putea avea loc abia în semifinale. Acum, după eliminarea Simonei Halep și accidentarea ei, această confruntare ar putea avea loc la Turneul Campioanelor.


Știrea inițială:

Simona Halep o întâlnește luni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (39 WTA) în optimile turneului Premier Mandatory de la Beijing.  Partida va avea loc în jurul orei 11:00 și va fi transmisă de Digi Sport 2.

Simona Halep (6 WTA) s-a calificat în turul secund al turneului Premier Mandatory din Beijing (China), după ce a trecut ușor de suedeza Rebecca Peterson (53 WTA), scor 6-1, 6-1. În ciuda victoriei facile, românca a părut pe teren că simte în continuare un disconfort fizic. În plus, în timpul jocului, a avut din nou o descărcare nervoasă la adresa staff-ului său, căruia i-a reproșat că nu o încurajează suficient, după cum relatează digiport.ro.

În ceea ce o privește pe adversara Simonei Halep, Ekaterina Alexandrova, ea a ajuns în optimi după ce a învins-o pe americanca Bernarda Peta (81 WTA) în trei seturi, 5-7, 6-2, 6-4.

Simona Halep şi Ekaterina Alexandrova s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA , în acest an, în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, când românca s-a impus destul de greu, cu scorul 3-6, 7-5, 6-4.  Alexandrova se află la prima ei participare la turneul de la Beijing, dar sportiva vine după competiția de la Seoul, unde a atins semifinalele, cea mai bună performanță a ei în 2019.

 

Redactori: Luana Păvălucă, George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri