Live

Video Simona Halep, ovaționată acasă, la Constanța: „Toți copiii să creadă în ei, să creadă că nimic nu e imposibil”

Data actualizării: Data publicării:

Simona Halep a fost ovaționată la scenă deschisă pe străzile Constanței, orașul său natal. Campioana le-a prezentat sâmbătă constănțenilor trofeul de la Wimbledon și le-a transmis copiilor un mesaj mobilizator, de încredere. La eveniment au participat părinții Simonei, dar și primii antrenori ai celei care avea să devină numărul unu mondial în tenis și de două ori câștigătoare de Grand Slam.

Festivitățile organizate de autoritățile locale au început la ora 17:00, la Sala Sporturilor din Constanța, prima parte a evenimentului desfășurându-se la bordul unui autobuz etajat. De sus, de pe platforma superioară, campioana de la Wimbledon și-a prezentat trofeul celor care s-au adunat pe traseul bulevardul Tomis - strada Termele Romane - bulevardul Regina Elisabeta - Piața Ovidiu.

După ce a traversat orașul de la malul mării într-un autobuz etajat, campioana de la Wimbledon a ajuns în Piața Ovidiu, în mijlocul fanilor care i-au scandat numele și au aplaudat-o. Mii de oameni erau prezenți. Când tânăra Mara Berechet a cântat imnul României, toţi oamenii din piaţă au început să cânte, în onoarea Simonei Halep, care, așa cum obișnuiește, a murmurat și ea versurile.

Simona Halep a mulţumit oamenilor din Constanţa, antrenorilor şi familiei, iar la sfârșit a luat-o în brațe, pe scenă, pe nepoţica ei de 3 ani, Tania.

„Sunt foarte emoţionată că au venit atâţia oameni să vadă acest trofeu. Drumul nu a fost uşor. Toţi copiii să creadă în ei, să creadă că nimic nu este imposibil, vă mulţumesc că sunteţi alături de mine”, a spus Simona Halep.

Simona Halep a povestit mulțimii cum a început să joace tenis și când a câștigat primul trofeu, respectiv la 6 ani și jumătate. Sportiva a spus că obiectivul său principal este acum Olimpiada și țintește o medalie, indiferent de care, „medalie să fie”.

La finalul ceremoniei, Halep, alături de câţiva copii de la liceul sportiv, au aruncat mingi de tenis cu autograful sportivei înspre public.

În Piaţa Ovidiu a avut loc un concert susţinut de Ştefan Ştiucă & The Mob, iar la sosirea Simonei un elicopter a survolat piaţa şi a aruncat petale de trandafiri.

Simona Halep este prima sportivă din România care a câştigat turneul de tenis de la Wimbledon, la simplu, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2. Horia Tecău, tot un constanțean, care a fost la același liceu sportiv cu Simona Halep, este și el deținător al unui trofeu la Wimbledon, la dublu.

Citiți și: VIDEO. Simona Halep, celebrată pe Arena Națională: „Să ne gândim că se mai pot întâmpla și astfel de zile”

VIDEO. Andra a cântat „Deșteaptă-te, române!” pe Arena Națională, la ceremonia dedicată Simonei Halep

Daniel Dobre dezvăluie motivul pentru care Simona Halep refuză să meargă la emisiuni televizate în România

Europarlamentar britanic, în PE: Decât să celebrăm eforturile preşedinţiei române, mai bine să sărbătorim succesul Simonei Halep

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un adolescent din Constanța a fost arestat preventiv, după ce a lovit cu pumnul în față un jandarm

Simona Halep a primit wild card pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc la Paris

O plajă din Constanța s-a transformat într-o baltă uriașă după ploile din oraș. Imagini de pe litoral cu o zi înainte de minivacanță

ÎPS Teodosie anunță că va aduce Lumina Sfântă de pe mare și anul acesta. Mesajul Arhiepiscopului Tomisului 

Partenerii noștri